O doamnă cu acces neîngrădit la argou şi la exprimarea liberă, frustră, mai de peluză, dar şi cultivată, rareori avidă de sarcasme, uneori zeflemitoare, trecută pe la DNA, ca procuror, unde n-avea mamă, tată, rudă apropiată, îi trage pe pagina domniei sale de socializare, o scatoalcă de zile mari lui Ludovic Orban, fost consilier prezidenţial, bănuiesc că, în cunoştinţă de cauză. Bine, îl raşchetează şi pe Dragoş Anastasiu, dar de ăsta aproape uitasem, dispărând din peisaj ex-abrupto, după nu mai ştiu ce dezvăluiri. Despre mister Sică Mandolină „repejor revocat din funcţie”, doamna „ex” evocă zicala românească, îndelung lustruită conform căreia „gura bate curul” (cu trimitere la DEX, din motive de salubră exprimare) şi pe cel mai decent ton posibil, îl întreabă pe „domnul Nicuşor dacă nu cunoştea că lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”. Fiindcă uite cum ar sta lucrurile: despre Sică Mandolină se spune că avea sprâncenele atât de groase şi conturate, fiindcă atunci când cânta liniştit, concentrat şi creativ la chitară, „pe fotoliul din biroul ministerial”, făcea semne din sprâncene vizitatorilor care veneau… cu daruri, sub ce canapea să bage plicul. Şi n-ar fi fost puţini vizitatori, „aşa se vorbea prin târg”. Acum, şi cu târgul pomenit, e o poveste: una e târgul în care se vând haine vechi, ţoale obosite, altul în care se vând porumbei şi tot felul de orătănii, şi cu totul altul, în care se vehiculează ceea ce mai transpiră de la „organe” sau se ştie bine din alte surse. Şi asta e: doamna ştie ce vorbeşte, fiindcă încercând să intre, neîntrebat, pe „terenul de tenis” un avocat care o cunoştea s-a văzut „în braţe” cu un epilog trist. Punct la zero, pe serviciul lui. Nu contează toate ingredientele discuţiei, contează că Ludovic Orban nu era vreo fată mare neprihănită şi avea şi un palmares de politician versat. Întrebat, ieri, de ce l-a demis din funcţia de consilier prezidenţial şi cum comenează declaraţiile ulterioare ale acestuia, potrivit căruia preşedintele avea mai degrabă o datorie faţă de el, Nicuşor Dan a spus aşa: „(…)Oriunde în lumea asta(…) când un demnitar are un consilier, şi consilierul ăla în mod repetat spune altceva, într-o zi i se spune calm şi ferm: îmi pare rău nu mai putem continua”. Uneori se mai întâmplă şi telenovele. Un împiedicat pe tabla de şah a politicii a crezut că trăgând la plugul linguşirii o scoate bine la socoteală. Calcul greşit şi dacă tăcea… filozof rămânea. A vrut să fie mai ofensiv, mai picant, mai interesant, decât preşedintele ţării şi s-a văzut pus la punct. Semn că, în continuare, la români, nu ştiu la alţii cum e, gura bate… ce poate. Şi e bine de ţinut minte.
