Mirel, suflet de oltean

Mirel Rădoi n-a fost numai un antrenor profesionist până în măduva sa de oltean, ci o stare de spirit. A fost şansa Universităţii Craiova de a lua din nou titlul. Şi un titlu cu ştaif, cu aromă de istorie, cu amprenta oltenească pe el. Unii nu l-au înţeles pe deplin pe Mirel, nu l-au simţit. Cu toate zbaterile sale interne şi refulările inevitabile. Olteanul care nu a venit pentru bani la Craiova şi a plecat renunţând la bani. A lăsat în urmă o performanţă unică şi bugetul clubului asigurat din banii UEFA. A plecat lăsând regrete în urmă, ca nimeni altul, pentru că niciun altul nu va putea impregna acea savoare oltenească în vestiarul Ştiinţei. Un vestiar din care a lipsit ani de zile acest spirit. Craiova are olteni în vestiar, dar nu are spiritul oltenesc. Nu are lideri, fiindcă liderii nu apar peste noapte, nu-i creezi, ei se nasc. Cu Mirel acolo, punând presiune permanentă pe jucători, obişnuind noul lot, pe care l-a creat într-o vară şi cu care a făcut deja istorie, apăsarea din tribune era absorbită mai uşor de echipă. Asta a fost şi una dintre nemulţumirile lui Mirel: „Cât sunt eu aici, nu aveţi ce să le reproşaţi, căci aceia care nu vor da totul, la antrenamente şi la jocuri, se vor schimba sau vor pleca”. Şi aşa a fost cu Mirel. Voia mult, pentru că oferea totul. Antrenorul care venea dimineaţa în Luncă şi care uita să mai plece, acaparat de pasiunea pentru meserie, de responsabilitatea pentru jucători, de respectul pentru club, de iubirea pentru culori. Cu niciun alt antrenor nu va fi la fel şi nicăieri Mirel nu se va simţi la fel. E frumos, dar te poate copleşi, te poate epuiza psihic, emoţional. Când dai totul, te aştepţi să primeşti aproape totul şi orice nepotrivire din peisaj ţi se pare că este o tentativă de sabotaj. Nu că nu ar fi fost. Din multe părţi. Numai cine nu simte spiritul Ştiinţei nu-l înţelege pe Mirel. A plecat fără să spună nimic pentru că lacrimile i-ar fi înghiţit vorbele, iar frustrarea şi nemulţumirile expuse ar fi afectat echipa. Mai strâmbam din nas când făcea schimbările prea târziu, şi uneori neinspirat, tresăream când izbea plexiglasul băncii de rezerve fiindcă nu era totul perfect, aşa cum îl imaginase. Perfecţionist, obsedat de control, avea solicitări care păreau bizare când ceva i se părea că lipseşte din puzzle. Unora li se părea absurd, pentru el trebuia să se îmbine pentru ca deznodământul să fie cel aşteptat. Inclusiv „valurile” stadionului i se păreau uneori nepotrivite, dacă simţea că-i poate afecta feng shui-ul. Cu resurse mai mari ca de obicei, dar cu un buget incomparabil cu cel al multor adversari din Conference League, a trecut de trei hopuri şi a agonisit 4 puncte în grupă. Victoria de la Viena, cu două mii de olteni în tribune, a fost epilogul celui de-al doilea descălecat al lui Mirel. Apogeul îl trăisem în vară, când „Ion Oblemenco” a fremătat de emoţie şi bucurie, la calificările cu Sarajevo, Trnava şi Başakşehir. Mirel ne-a oferit o vară frumoasă, memorabilă, nouă, celor care trăisem umilinţe nebănuite, care de vreo trei decenii nu ştiam cum arată o toamnă în Europa şi ne uitam cu jind la echipe-surogat care trăiau experienţa grupelor continentale, ca să nu mai vorbim de rivalele care-şi croiau poveşti europene şi îşi consolidau bazinul de suporteri. Fericiţi cei care au colindat Europa anul acesta, care şi-au făcut concediile alături de Ştiinţa lor dragă, fiindcă e greu să li se mai repete aventura! Ca în Cântecul Oltenesc, Mirel a transformat Jiul în Dunărea din zona sa natală, ne-a înţeles ca nimeni altul şi a sperat să credem în el fără să-l cercetăm, fără să-l întrebăm cum şi de ce. Să-l lăsăm să ne bucure fără să fie nevoit să ne explice totul. Să-l acceptăm aşa, imperfect, dar la perfect simplu, fiindcă el venea cu metodele, implicarea, dar mai ales cu orgoliul şi spiritul de oltean. Oricât de profesionist ar fi străinul care-l va înlocui, asta nu va putea aduce. Unii îl considerau „nebun”, alţii „plângăcios”, fiind mereu nemulţumit, mereu căutând cumva ca totul să se potrivească, iar lumea să înţeleagă ce vrea. Erau numai cei care nu ţin cu Ştiinţa ori n-au priceput vreodată ce înseamnă acest spirit oltenesc. Nu-l simţi pe Mirel decât dacă nu eşti de-al lui. Cine nu l-a înţeles pe Mirel să se uite în străfundurile sufletului propriu şi va regăsi aceeaşi nebunie caracteristică oltenilor ahitaţi după Ştiinţa. Când te implici total şi uiţi de familie, prieteni, viaţă personală, e greu să nu ai şi refulări, să nu ţi se pară comploturi cele mai mici lacune de organizare. Ştiinţa a fost Mare când a fiert la unison în tribune şi în teren. Cu Mirel pe bancă, spiritul era asigurat şi în teren. La victorii sau la eşecuri, mereu vom căuta acest spirit, pe care s-ar putea să-l mai regăsim, uneori, doar în tribune. Nu va fi suficient pentru a scrie poveşti olteneşti de glorie. Deocamdată, Craiova şi-a pierdut acel spirit care i-a readus o parte din glorie şi care o putea face din nou campioană.