Biserica din Mălainiţa, oaza de spiritualitate a românilor din Valea Timocului

Deşi pare de necrezut, există români care îşi doresc să citească, să scrie, să se roage în limba română, dar nu li se dă acest drept. Aceştia sunt românii din Valea Timocului, nu puţini la număr, care nu sunt recunoscuţi de autorităţile sârbe. Părintele Boian Alexandrovici este cel care şi-a riscat libertatea, îndrăznind să recupereze multe din drepturile interzise de aproape 200 de ani. Pe dealul de la Mălainiţa, chiar pe pământul familiei sale, a construit o biserică în care slujeşte, duminică de duminică, în limba română. Acolo am ajuns şi noi, primind, cu simplitate, o impresionantă lecţie de românitate. 

Ca să înţelegem necazurile amare ale românilor din Valea Timocului am fost sfătuiţi să-l căutăm pe părintele Boian Alexandrovici. La Protopopiatul din Negotin am găsit o casă mare, boierească, aflată în curs de reconstrucţie. În curtea interioară, una foarte mică, ne-a frapat liniştea, spartă doar de lumina mângâietoare a soarelui de dimineaţă. De cum am deschis uşa, am păşit într-un mic paraclis, cu multe icoane sub care ardeau căndeluţe. Părintele Boian ne-a ieşit imediat în întâmpinare. De îndată ce a început să vorbească într-un grai românesc uitat, dar deosebit de melodios, dintr-o persoană hotărâtă, cum pare la prima vedere, s-a dezvăluit a fi cea mai caldă gazdă. În ochii lui, noi, cei de dincolo de Dunăre, eram “fraţii” şi îi provocam o bucurie nemaipomenită pentru faptul că îl vizitam. “În 2003, când a fost episcopul român la Vârşăţ, i-am explicat ce aş vrea să fac şi a primit imediat. Şi a înfiinţat aici o parohie prima dată. S-a ajuns mai departe, s-a înfiinţat un protopopiat. Cei care erau mai sceptici, mai fricoşi spuneau – chiar din rândul preoţilor din Banat, din Voievodina – că nu ar fi vremea pentru aşa ceva. Şi atunci Preasfinţitul mi-a spus: înainte n-a fost vreme, acum nu e vreme, când o să fie? Întotdeauna e vremea şi niciodată nu e. Dacă vrem să faceţi, ori aţi făcut ori nu aţi făcut. Dacă aşteptaţi voi să fie vremea, nu o să fie niciodată”.

“Lasă-i, mă, acolo să spere într-un munte, la o bisericuţă”

Înfiinţarea unui Protopopiat Ortodox Român al Daciei Ripensis, cu sediul la Negotin, este un adevărat act de curaj. Cei peste 300.000 de români care trăiesc în cele 134 de sate din Valea Timocului, fiind consideraţi minoritari, nu au dreptul să aibă nici slujbe în limba română, darămite să aibă instituţii. De 200 de ani, mai precis de la 1833, de când Imperiul Otoman s-a retras de pe aceste ţinuturi, tot ceea ce ţine de spritualitatea acestor români a rămas încremenit. Nici până azi, în şcoli, nu se vorbeşte limba română. Cărţile, ziarele, radio sau televiziune, toate sunt în limba sârbă. Până şi botezul, cununiile, înmomântările, tot ceea ce ţine de identitatea românilor de acolo, este controlat de autorităţile sârbe. Dârzenia cu care părintele Boian continuă să lupte pentru recuperarea acestor drepturi naturale este, în aceste condiţii, într-adevăr impresionantă: “Dacă autorităţile sârbe nu ne respectă, nu ne recunosc, acum tot mai serios ne privesc. Dacă era doar un preot, ei erau concentraţi pe el, dar acum suntem doi-trei. Vin fraţii de la Bor, de la Kladova, de la Negotin şi ne plângem că o să ne dărâme biserica. Şi autorităţile sârbe spun “lasă-i, mă, acolo să spere într-un munte, la o bisericuţă”. Dar noi acum ne mutăm în oraş. Avem clădirea Protopopiatului la Negotin şi altfel ne privesc. E mai serioasă organizarea. Dacă tu ai chiar în centrul oraşului una din clădiri monument istoric, e altceva. Conacul acesta l-am făcut cu ajutorul Departamentului Românilor de Pretutindeni. L-am făcut în etape, în fiecare an câte ceva şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să terminăm”.

“Colaborăm cu Biserica Ortodoxă Sârbă ca o biserică soră, dar să nu ne fie stăpâni”

“Inima” timocenilor bate însă în altă parte. Ca să ajungi la biserica din Mălainiţa – singura în care se slujeşte în limba română  – străbaţi dealurile din jurul Negotinului, pline de verdeaţă, mustind acum de seva primăverii. Pe măsură ce urci, cerul se deschide în faţă, de un albastru limpede, pătat din loc în loc de nori spumoşi. Acolo sus, este o linişte deplină. Ceva din firea oamenilor, foarte primitori, s-a transmis şi aici: deşi nu ai fost niciodată, locul te întâmpină ca pe un prieten vechi. Bisericuţa nu e foarte mare, dar e aşezată pe un platou înalt, înconjurat de pâlcuri de copaci. În interior, toate lucrurile sunt curate, ghicind că sunt făcute cu mare respect pentru Dumnezeu. În duminici şi la sărbători, locaaşul acesta se umple de românii din Valea Timocului, care urcă aici şi se simt în siguranţă. Părintele Boian liturghiseşte frumos în limba română şi se îngrijeşte de toate. Pentru această bisericuţă a fost intimidat, judecat şi chiar condamnat de autorităţile sârbeşti. Toate încercările le-a primit ca pe un dar de la Dumnezeu. De când a înţeles acest lucru, părintele Boian spune că în inimă i s-a aşternut o mare linişte, aceea că se află pe drumul cel bun. Cu chipul său luminos, continuă acum lucrările. “Jurisdicţia bisericii e foarte importantă şi, de aceea, noi asta vrem să facem, asta vrem să se ştie: colaborăm cu Biserica Ortodoxă Sârbă ca o biserică soră, dar să nu ne fie stăpâni”.

Povestea minunată a locului

Biserica din Mălainiţa pentru care părintele Boian a înfruntat şi înfruntă prigoana autorităţilor are în spate şi o poveste minunată. A început să fie construită într-o noapte, când actualul paroh a venit cu tatăl şi bunicul său să însemneze locul. “Eram cu bunicul meu aici, am luat patru pari să vedem cam unde o să fie biserica. Şi a început în cap să-mi vină gânduri despre Sfinţii Arhangheli. Îmi apăreau în cap, numai la ei mă gândeam, fără să am vreo explicaţie de ce. Şi tot aşa mi s-a învârtit în cap asemenea gânduri în săptămâna aia, Sfinţii Arhangheli, Sfinţii Arhangheli… Şi într-un moment un alt gând îmi vine: atâta îmi vin în cap Sfinţii Arhangheli şi nu m-am gândit niciodată la ei, poate că va fi un semn de la Dumnezeu să le închin biserica. După ce am trecut problemele cu dărâmările, condamnările, eu aşa am înţeles: că a fost voia lui Dumnezeu să fie a Sfinţilor Arhangheli că sunt voievozi cereşti şi să ne apere de duşmani, şi de cei văzuţi şi de cei nevăzuţi. Şi în Vechiul Testament şi la mai multe locuri în vieţile sfinţilor spune că popoarele sau comunităţile au avut un înger care îi apăra. Chiar şi noi, de la botez, primim un înger păzitor care se roagă pentru noi. Nu întâmplător, episcopul sârb al Timocului, de la Zaicear, a cerut dărâmarea bisericii, iar el personal îi face pe Sfinţii Arhangheli ca praznicul casei. Aşa că sunt prea multe lucruri ca să fie întâmplătoare”.

O distincţie bisericească a Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis este “Crucea Sfântului Niceta de Remesiana”. “Am făcut o serie de vreo 50 de cruci şi vom vedea dacă le mai continuăm sau vor rămâne aşa ca un fel de unicate. Nimeni nu se bucura ca noi, românii, că Sfântul Niceta de Remesiana, un aşa mare învăţător al bisericii, face parte din poporul român. Toţi, chiar şi protestanţii, ştiu de el, dar noi  suntem sânge din sângele lui şi asta este o mare cinste pentru noi”, a mărturisit părintele Boian Alexandrovici.

MARGA BULUGEAN şi LAURA MOŢÎRLICHE