1968 trecuse pentru unii în uitare, deşi discursul electrizant din balconul Comitetului Central al partidului, al liderului de la Bucureşti, referitor la intervenţia ţărilor Tratatului de la Varşovia, mai puţin România, în Cehoslovacia, încă mai reverbera timid. Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles (28 iulie – 12 august) au fost boicotate de toate ţările blocului răsăritean, cu excepţia României, care s-a alăturat… ex-Iugoslaviei şi Chinei. După cum se ştie, ediţia Jocurilor Olimpice din 1980 fusese boicotată de SUA, în semn de protest la invazia sovietică în Afghanistan. Mircea Maliţa, în cartea sa „Secolul meu scurt” (ed. RAO Class, 2015), crede că Elena Ceauşescu dorea ca România să nu participe, pentru a nu-i supăra pe ruşi, în timp ce Nicolae Ceauşescu dorea ca România să participe… pentru a nu-i supăra pe americani. La Bucureşti soseşte preşedintele CIO, Juan Antonio Samaranch, care stăruie pentru participarea României la Jocurile Olimpice. Oferă şi un ajutor financiar. Elena Ceauşescu se supără şi în ultimul moment îl înlocuieşte pe generalul Marin Dragnea, care va fi ulterior decorat de preşedintele CIO cu „Ordinul Olimpic”. România a mers pe o sârmă subţire, în relaţiile cu ex-URSS, în toată această poveste. Avea şi interese economice. La defilarea sportivilor români, la Los Angeles, în California, ovaţiile nu se mai terminau. Comportarea sportivilor a fost un adevărat miracol (53 de medalii, dintre care 20 de aur şi 16 de argint), România venind pe locul 2 pe naţiuni, dar Bucureştiul a trezit din nou curiozităţi reale la Casa Albă.
