De câte ori zăresc silueta impunătoarei clădiri a Colegiului Naţional „Elena Cuza” am –şi cu siguranţă nu sunt singurul- o tresărire de natură emoţională. Şcoală clasică de la înfiinţare, până în zilele noastre, Colegiul Naţional „Elena Cuza” a cultivat inteligenţa şi discernământul intelectual şi moral, prin continuitatea a tot ce a avut mai bun tradiţia în materie a zonei. Nu e mai puţin adevărat, absolvent al acestui lăcaş de cultură fiind, că ani în şir, mulţi la număr, nopţi de-a rândul, pe una din ferestrele fostei tipografii, am tot privit pierdut clădirea, reciclând amintiri obosite, greu de şters din memorie. N-am fost şi n-am rămas singurul sedus irepresibil de anii de liceu -unul cu o perenitate a unui renume onorabil-, aureolat acum cu titlul de şcoală europeană. Un liceu, de ani buni colegiu naţional, prin care au trecut mulţi, dar mulţi, oameni de ispravă. Colegiul Naţional „Elena Cuza”, ca apogeu legitim al oricărui proces formativ, a produs mereu şi mereu o masă umană cultivată, decentă, garantând o bună pregătire a absolvenţilor săi. Construieşte undeva, cu destul har, în cuprinsul romanului său „De-amor, de-amar, de inimă albastră” (Ed. Tempus, 2005), Ileana Vulpescu, scriitoare de talent, neîndoielnic, plecată din Bratovoieştiul Doljului, o întâmplare încărcată cu suficientă forţă de persuasiune. Cu valoare de reverenţă. O infirmieră la Spitalul militar din Capitală, secţia Ortopedie, considerată una grea, are un dialog spontan cu şeful secţiei, un general sociabil, de o rigoare implacabilă. Într-una din zile, însoţit de suita de medici şi surori, la vizita de dimineaţă, întâmplarea face ca domnul general, continuând o discuţie începută la raportul de gardă, probabil în jurul unei piese de Shakespeare, de curând prezentată la un teatru din Capitală, să întrebe pe cel mai firesc ton posibil: „Chiar, în ce an a murit Shakespeare?”. După un moment de tăcere s-a auzit un glas cristalin, venit de undeva: „La începutul secolului XVII oricum. În 1616”. Generalul a făcut ochii mari, iar ceilalţi din suită au privit uimiţi. Întrebată, tânăra asistentă, unde a făcut liceul răspunsul a fost: „liceul „Elena Cuza” din Craiova, numit după reforma învăţământului Liceul Teoretic nr. 1”. Întâmplarea schimbă destinul personajului, o fată de colectivişti din Oltenia. Şi totul pornise de la anul morţii lui Shakespeare, al cărui nume îl poartă acum o piaţă, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Doamna Ileana Vulpescu (1932 – 2021) autoarea romanului „Arta Conversaţiei” (1980) un fenomen de public vândut într-un tiraj de… 100.000 de exemplare, confirmată prin nu puţine cronici, nu toate pozitive, punea în drepturile legitime Colegiul Naţional „Elena Cuza” de astăzi. Unde rigoarea nu este lipsită nici de fineţe analitică nici de cordialitate. Managerul Colegiului, prof. Liviu Cotfasă, „raportează” indicatori specifici de excepţie: 100% rata de promovabilitate la Bacalaureat, pentru al 3-lea an consecutiv, 60% medii peste 9 şi o medie de 10 ş.a.m.d.. Colegiul Naţional „Elena Cuza” este acreditat pentru primul an de şcoală Epas, şcoala ambasadorilor PE, acreditat pentru domeniul eTwinning (pentru al 7-lea an consecutiv). Scopul învăţământului clasic românesc de la Spiru Haret citire era să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiilor şi caracterului naţional al poporului. Profesorul Liviu Cotfasă, excelent cadru didactic, a adăugat ca manager iscusit toată armătura ideatică, pedagogică şi didactică care îngăduie profesorilor să-şi facă datoria. Sistemul de monitorizare, implementat, permite o rigoare desăvârşită, la toate palierele şi contribuie la menţinerea emblematicului Colegiu Naţional „Elena Cuza” în top.
