Pe 29 iunie, Teatrul Naţional Craiova împlineşte 175 de ani de existenţă. Un eveniment peste care nu se poate trece, chiar dacă festivităţile de sărbătorire s-au amânat pentru toamna acestui an.Viaţa, activitatea unei instituţii al cărei program cultural se întinde pe trei secole, XIX, XX, XXI, sunt sintetizate în câteva flash-uri istorice care ţin să reamintească iubitorilor de teatru din Craiova sau din România ce comoară au alături.
Istoricii culturali afirmă că întemeietorii Naţionalului craiovean sunt doi actori refugiaţi de la Bucureşti în Oltenia, urmare a complicaţiilor Revoluţiei de la 1848: Costache Caragiali – unchiul viitorului mare dramaturg, Ion Luca Caragiale, respectiv Costache Mihăileanu. Sprijinită financiar de boierii Filişanu şi Pera Opran, trupa de actori a lui Caragiali a fuzionat cu trupa locală de diletanţi condusă de Alecu Corcoveanu şi a susţinut o serie de spectacole în sala Oteteleşanu, primele reprezentaţii româneşti din Oltenia. Memoria teatrului craiovean reţine această dată simbolică: publicaţia „Vestitorul românesc”, „gazetă coprinzătoare de feluri de ştiinţe” anunţa pe 18 iulie 1850, sub semnătura lui Gheorghe Chiţu, fost ministru liberal şi primar al Craiovei, că „ziua de 29 iunie 1850 se nota în analele Craiovei cu deschiderea Teatrului […] În sfârşit, veni vremea ca Craiova să treacă într-o viaţă mai dulce… şi o dată i se anunţă că Teatrul Naţional şi-a deschis porţile sale.”Evenimentul a constat în două reprezentaţii, „Duelul” şi „Piatra din casă”, de Costache Caragiali, respectiv Vasile Alecsandri.Teatru naţional la acea vreme semnifica, desigur, faptul că se jucau spectacole în limba română. Expresia nu avea conotaţia atribuită între timp statalităţii României ca atare (chiar numele România apare la 1866!), iar o administraţie cu bani alocaţi de la bugetul ţării instituţia nu va avea decât în mandatul Mariei Teodorini, singura femeie care a condus vreodată teatrul craiovean!
Cu o istorie de 175 de ani, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova este al doilea ca vechime dintre teatrele naţionale din România, după cel de la Iaşi (fondat în 1840), devansând Teatrul Naţional din Bucureşti (1852). Membru al Convenţiei Teatrale Europene (CTE) din anul 1995, Teatrul Naţional din Craiova este primul dintr-o ţară din Europa Centrală şi de Răsărit care a intrat în componenţa acestei asociaţii internaţionale de breaslă. De la înfiinţare până în prezent, 37 de directori (inclusiv interimari, iar alţii cu două sau mai multe mandate) au condus una dintre cele mai reputate instituţii ale culturii româneşti – un Teatru care a străbătut trei secole (XIX, XX, XXI). În pleiada de directori care au condus Naţionalul se distinge Theodor Teodorini, un reformator al teatrului craiovean, care a manageriat timp de 19 ani instituţia. Sfârşitul l-a găsit bolnav la Viena.
Au existat mai multe etape (şi sedii) în devenirea unei instituţii necolită de drame la nivel administrativ. După incendiul din 1856, ridicarea Teatrului Teodorini, dat în folosinţă în 1857, este un exemplu de celeritate (această construcţie va fi şi ea mistuită de foc în 1927). După o perioadă îndelungată în care a funcţionat în sala de spectacole a Colegiului „Carol I” (ulterior „Nicolae Bălcescu”), Craiova are un teatru pe măsura aspiraţiilor. Anul 1973 este unul de referinţă prin inaugurarea unui sediu apreciat la nivel naţional şi internaţional, creaţie a remarcabilului arhitect Alexandru Iotzu, cu Amza Pellea în rolul de director al noii instituţii.
***
Una dintre cele mai frumoase perioade din istoria Teatrului Naţional din Craiova s-a petrecut între 1956 şi 1959, prin venirea la Craiova a unei părţi a absolvenţilor aşa numitei Promoţii de aur: George Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucăreanu şi mentorul lor, regizorul Vlad Mugur, care au format împreună o echipă rămasă în istoria instituţiei T.N.C., unde activau deja reputaţi actori, dintre care se disting Remus Comăneanu, Ovidiu Rocoş, Manu Nedeianu, Madeleine Nedeianu, Margot Boteanu-Păcuraru, Constantin Sassu etc. După reîntoarcerea în capitală a membrilor promoţiei condusă de Vlad Mugur, intră în componenţa echipei artistice Ion Pavlescu, Vasile Cosma, actori de anvergură naţională.
Scriitorul Ion D. Sîrbu, membru în comitetul de conducere al Cercului Literar de la Sibiu, fost deţinut politic, secretar literar al teatrului, este un maestru al literaturii române şi un purtător de adevăr inconfundabil: „Nu le convine adevărul? Ştiu că mă suspectează, dar eu sunt inofensiv. Gura e de mine. Dar atunci când scriu…”. După o tinereţe zbuciumată (front în Rusia, până la Stalingrad), a intrat în atenţia Securităţii şi a fost pe rând arestat, condamnat, exilat: arestul M.A.I. (16 septembrie 1957-1958), Jilava (1958), Gherla şi Salcia (1959), Periprava (1959-1960), din nou Salcia (1960-1961), Giurgeni (1961), Periprava (1962-1963). În februarie 1963, la data eliberării, avea 44 de ani. A deţinut funcţia de secretar literar al teatrului (1 august 1964-1 octombrie 1973), ajuns la Craiova, după cum mărturisea, ca un iobag cu dosar şi diplome, acceptat pentru reabilitare şi pocăinţă. Personalitatea sa puternică a lăsat amintiri de neşters în memoria teatrului. A creat la Craiova nouă piese de teatru, dintre care cinci au fost jucate pe scena Naţionalului. Debutul ca dramaturg – 2 martie 1968, cu premiera spectacolului „Frunze care ard”, piesă scrisă în memoria tatălui său, în regia Valentinei Balogh. Pe 17 septembrie 1989, când îşi dădea ultima suflare (voi decola spre Otopenii de dincolo), Naţionalul îi juca în premieră spectacolul după piesa „Arca bunei speranţe” (regia, Aureliu Manea), cu Mirela Cioabă, Ion Colan, Remus Mărgineanu, Theodor Marinescu, Valentin Mihali, Smaragda Olteanu.
În anul 1973, pe 21 aprilie, a fost dată în folosinţă noua clădire a teatrului, realizată de arhitectul Alexandru Iotzu, fiul arhitectului Constantin Iotzu, cel desemnat să întocmească planurile arhitecturale ale unui nou teatru după incendiul din 1927. Constantin Iotzu este arhitectul Tipografiei “Ramuri” şi al edificiului Casa Albă, clădiri istorice ale Craiovei. I-a fost dat acestei familii de arhitecţi să realizeze câteva dintre edificiile de marcă ale Craiovei şi României. Primul spectacol care ar fi trebuit să fie prezentat în noul sediu urma să fie „Vlaicu Vodă”, în regia lui Gh. Jora, cu o scenografie semnată de Liviu Ciulei. Spectacolul a fost reprezentat doar pe 24 aprilie – la deschidere, pe 21 aprilie, publicul a văzut „Omul care…” de Horia Lovinescu, regia Valentina Balogh. Cu un nou director, Amza Pellea, la papion, însoţit de frumoasa lui soţie, Domnica, şi de fetiţa Oana, teatrul promitea să devină o nouă stea între teatrele din România.
***
Nu ar fi posibil un teatru mare, în ultimele trei decenii, fără actori pe măsură – o echipă, o familie spirituală, sudată în spectacole purtate în triumf pe scenele lumii, cu vârfuri precum Ştefan Iordache (opt ani de zile angajat al teatrului craiovean), Ilie Gheorghe, Valer Dellakeza, Leni Pinţea-Homeag, Valentin Mihali, Mirela Cioabă, Tamara Popescu, Angel Rababoc, cărora li s-au adăugat, temporar, din Bucureşti, Adrian Pintea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Maia Morgenstern şi, ulterior, Claudiu Bleonţ. Pictori-scenografi precum Viorel Penişoară-Stegaru şi Vasile Buz au îmbogăţit zestrea teatrului creând decoruri şi scenografii valoroase.
Promoţiile ulterioare au dat actori valoroşi, dacă nu ar fi decât să-i amintim decât pe Sorin Leoveanu, Cerasela Iosifescu, Adrian Andone, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Marian Politic, Iulia Colan, Costinela Ungureanu, Vlad Udrescu, George Albert Costea, Claudiu Mihail. Regizorul multipremiat Radu Afrim, respectiv talentatul regizor Bobi Pricop au venit să întregească o listă de personalităţi artistice care fac ca trupa TNC să fie una dintre cele mai redutabile din ţară.
Un fapt istoric peste care nu se poate trece – în 1995, ia naştere Secţia de Teatru, în cadrul Facultăţii de Litere şi Istorie a Universităţii din Craiova, cu specializarea Actorie, sub girul profesional al actorului de teatru şi film, regizor şi profesor de Arta actorului, Remus Mărgineanu. Actualmente, Departamentul de Arte şi Media este condus de profesorul şi regizorul Alexandru Boureanu. Numeroşi absolvenţi ai acestei şcoli sunt azi actori ai teatrului craiovean.
***
Marile spectacole ale anilor 1988-1989, adică finalul epocii comuniste, soldată cu o altă Revoluţie, cea din decembrie 1989, s-au numit „Mobilă şi durere” în regia lui Cristian Hadji-Culea, „Unchiul Vanea”, regia Mircea Cornişteanu, „Piticul din grădina de vară” în direcţia de scenă a lui Silviu Purcărete, „Arca Bunei Speranţe”, pus în scenă de singularul Aureliu Manea. Perioada 1990-2000 a însemnat impunerea Naţionalului craiovean în prim planul mişcării teatrale româneşti şi apoi a celei europene şi chiar mondiale. Cele nouă spectacole fulminante ale lui Silviu Purcărete, „Ubu Rex cu Scene din Macbeth”, „Titus Andronicus”, „Phaedra”, „Danaidele”, „Orestia”, „Cum doriţi sau Noaptea de la spartul târgului”, „Măsură pentru măsură”, „O furtună”, au însemnat tot atâtea recunoaşteri internaţionale, participări la cele mai importante festivaluri ale lumii. Acestora li se adaugă puternicele spectacole „Hamlet”, regia Gábor Tompa, „Timon din Atena”, regia Mihai Măniuţiu, „Slugă la doi stăpâni” şi „Aşa este dacă vi se pare”, regia Vlad Mugur.
Naţionalul craiovean a atins apogeul în perioada 1990-2000, devenind un centru de referinţă al teatrului românesc şi european. Indubitabil, mandatul lui Emil Boroghină este cel care deschide un drum spre universal. Împreună cu regizorul Silviu Purcărete, directorul născut la Corabia (Romanaţi) a scris una dintre cele mai frumoase şi incredibile pagini din istoria Naţionalului craiovean şi a teatrului românesc.
Un important moment al istoriei recente a teatrului craiovean îl reprezintă fondarea Festivalului Internaţional Shakespeare, în anul 1994 (director-fondator, Emil Boroghină). O bornă în istoria festivalurilor dedicate bardului englez, cel craiovean este privit în prezent drept unul dintre marile festivaluri de gen ale lumii, unde s-au jucat excepţionale spectacole marca Peter Brook, Eugenio Barba, Yukio Ninagawa, Robert Wilson, Lev Dodin, Declan Donellan, Silviu Purcărete, Eimuntas Nekrošius, Edward Hall, Richard Schechner, Elizabeth LeCompte, Luk Perceval, Thomas Ostermeier, Krzysztof Warlikowski, Oskaras Koršunovas, Yuri Butusov, Yoshihiro Kurita, Robert Lepage, Andrei Şerban, Oh Tae Suk, Saburo Teshigawara, Romeo Castellucci ş.a. Dimensiunea ştiinţifică a Festivalului Internaţional Shakespeare este consacrată prin relevanţa internaţională a sesiunilor de shakespearologie, seminariilor de traductologie şi atelierelor de teatrologie, realizate în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru. Prilejuită de aceste manifestări, este notabilă prezenţa la Craiova a unora dintre cei mai importanţi shakespearologi şi critici de teatru: Stanley Wells, Michael Dobson, John Elsom, George Banu, Ian Herbert, Maria Shevtsova, Michael Hattaway ş.a.
***
Muzeul Teatrului Naţional Craiova a fost înfiinţat în 1975 de Constantin „Nick” Gheorghiu, alături de secretarii literari Ion D. Sîrbu şi Alexandru Firescu, după o muncă asiduă de cercetare şi descoperire a unor documente importante care atestă viaţa teatrală în această parte de ţară. Gheorghiu a adunat documente rare, schiţe de decor, costume, începând cu primele manifestări ale teatrului în Craiova, cunoscute ca atare de la 1837. Poate cea mai importantă descoperire făcută de Gheorghiu a fost actul de naştere al teatrului, aflat în Biblioteca Academiei Române. Documentul se află consemnat în ziarul „Vestitorul Românesc”, din 18 iulie 1850. În prefaţa volumului de teatru „Arca bunei speranţe”, Ion D. Sîrbu îşi amintea: „Am fost un foarte serios secretar literar, m-am dăruit acestei meserii, am făcut ordine, am adunat arhivă, am pus bazele unui muzeu al acestui teatru, realizat împreună cu referentul literar Constantin Gheorghiu. Am îngropat zece ani de matură viaţă între aceste nobile ziduri”. În prezent, muzeul este dezafectat.
***
După anii 2000, în mandatul directorului Mircea Cornişteanu (2000-2015), s-au lansat proiecte importante la nivel naţional şi internaţional: „Valori ale teatrului românesc, valori ale teatrului european”, manifestare culturală la care au participat timp de câteva ediţii invitaţi din peste 30 de ţări; proiectul „Tineri regizori, tineri scenografi”, „Întâlnirile SpectActor”, „Duminici de poezie în teatru”, „Colocviile Ion D. Sîrbu”, proiectul de spectacole-lectură „Autorii sunt în sală”, „Clubul Dramaturgilor Craioveni”, “Adunarea Poeţilor”, editarea revistei teatrului, „SpectActor”, una dintre puţinele reviste de specialitate din ţară (editor-coordonator, Nicolae Coande). Reputatul regizor american Robert Wilson a montat pentru prima oară în România (2014), pe scena teatrului craiovean, spectacolul „Rinocerii”, adaptare după piesa cu titlu omonim a lui Eugene Ionèsco, spectacol foarte bine primit la festivalurile internaţionale de teatru de la Ljubljana (Slovenia) şi Voronej (Rusia). Naţionalul a fost decorat în anul 2004 cu Ordinul „Meritul Cultural” în rang de Comandor. În 2005, teatrul craiovean a primit numele dramaturgului Marin Sorescu.
***
Începând cu anul 2016, în mandatele lui Alexandru Boureanu, agenda culturală a teatrului a fost completată cu programe culturale inovatoare orientate spre identificarea şi valorificarea de noi modalităţi de exprimare artistică, precum şi cu evenimente multidisciplinare destinate atragerii unor noi categorii de public.
Spectacolele care pot fi remarcate în această perioadă (2016-2025) reprezintă variabila estetică a tranziţiei spre ceea ce se contura a fi o nouă imagine a TNC, în special prin cooptarea în colectivul artistic a regizorului Radu Afrim (2017), dar şi prin spectacole-experiment ale regizorilor din noile promoţii: Andrei Măjeri, Radu Iacoban, Natasza Sołtanowicz, Andreea Gavriliu, Cristina Giurgea, Mihaela Drăgan, Catinca Drăgănescu, Florin Caracala, Bogdan Georgescu, Eugen Jebeleanu. Este o perioadă de căutări, reconfigurări, dar şi de confirmări care au poziţionat Teatrul Naţional printre cele mai valoroase din ţară. Starul internaţional al acestei perioade este Declan Donnellan, fondator al Companiei „Check by Jowl”, care, împreună cu scenograful Nick Ormerod, a montat la Craiova două spectacole de succes, inclusiv în Spania: „Oedip Rege”, respectiv „Hamlet”.
În Festivalul Theater Networking Talents (TNT), dedicat tinerilor regizori şi creatori din şcolile de teatru din România, dar şi din câteva ţări europene. Relevante sunt în această perioadă proiectele 11PLUS1 Independent/Contemporan, Gala TNC, Reacţie urbană, Naveta Culturală, Hektomeron (premiat de UNITER în 2022), Educăm împreună, coordonate de directorul artistic, Vlad Drăgulescu. Tot acum, regizorul Declan Donnellan, secondat de scenograful Nick Ormerod, devine un afin al teatrului craiovean şi pune în scenă „Oedip Rege”, respectiv „Hamlet”, spectacole jucate cu succes la Teatros del Canal (Madrid), Istanbul, Erevan, Ljubljana. „Poduri de teatru”, în 2023, eveniment dedicat împlinirii a 400 de ani de la apariţia ediţiei First Folio 1623 a Operelor Complete ale lui William Shakespeare şi a 50 de ani de la inaugurarea actualei clădiri a teatrului, alături de sărbătorirea în 2024 a 30 de ani de la fondarea Festivalului Internaţional Shakespeare, respectiv „Săptămâna Purcărete”, eveniment organizat în onoarea ilustrului regizor reprezintă triada evenimentelor de anvergură patronate recent de instituţie.
În anul 2020, la împlinirea celor 170 ani de existenţă, Teatrul Naţional Marin Sorescu a primit decoraţia „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria D – Artele Spectacolului, în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la dezvoltarea culturală a ţării. În acelaşi an, Custodele Coroanei Române, Principesa Margareta, a conferit Naţionalului craiovean decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta. În 2020, respectiv 2025, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a fost desemnat gazdă a Galei UNITER, eveniment profesional de tradiţie în viaţa teatrului românesc, revenit la Craiova în acest an, în luna mai.
La mulţi ani unui teatru din trei secole!
Nicolae Coande
