Într-un interviu, pentru ABC, secretarul de stat american, Marco Rubio, a postulat că tot ceea ce contează, când vine vorba de războiul dintre Rusia şi Ucraina este aducerea preşedintelui rus Vladimir Putin la masa negocierilor, restul fiind totul doar zgomot. Şi mai mult, în acest moment, preşedintele Donald Trump este singurul de pe mapamond care are vreo şansă să îl aducă la masa de discuţii pe liderul de la Kremlin, pentru a vedea la ce e dispus să pună capăt. Marco Rubio a mai precizat că Donald Trump merită întregul sprijin în încercarea de a aduce pacea. The Washington Post anunţă că astăzi preşedintele american se va întâlni cu Marco Rubio şi Pete Hegseth pentru a analiza eventuale măsuri împotriva Kievului, inclusiv sistarea oricărui ajutor american. Anterior, secretarul american pentru comerţ, Howard Lutnik, declarase că Washingtonul va înceta finanţarea Kievului până când preşedintele ucrainian Zelenski va demonstra dorinţa de a negocia pacea. Cert este un lucru: administraţia SUA nu mai vrea război, nu mai doreşte să participe la susţinerea lui şi dacă europenii doresc acest lucru n-au decât să-l continue. Un dezastru pentru Ucraina. Vânt polar spre Europa şi ofrandă pentru Moscova. Şi asta într-un moment în care UE n-are nici un tenor de anvergură: Ursula von der Leyen pare în convalescenţă prelungită şi prezenţa ei la Londra, duminică, a fost mai mult simbolică, Antonio Costa preşedintele Consiliului European e prea timid, ca să nu spunem fantomatic, în timp ce belicista Kaja Kallas, şefa politicii externe a UE, nu e luată în seamă, fiind considerată un personaj secundar, încât recent, după ce îşi asigurase o întrevedere cu secretarul de stat american Marco Rubio, în timp ce se afla în avion, a aflat de anularea întâlnirii. În aceste circumstanţe de dezorientare –fără precedent- a UE, pe fondul celor întâmplate în Biroul Oval, de la Casa Albă, de acum cunoscute, şi al apropierii, considerată periculoasă, între Donald Trump şi Vladimir Putin, câţiva lideri naţionali ai Europei se instalează la conducerea mizelor, împingând Comisia Europeană în plan secund. Emmanuel Macron, priceput în jocuri de culise, încearcă să se erijeze în vioara întâi, dar nimic nu îl ajută, în condiţiile problemelor interne pe care le are în ţară, cancelarul german Olaf Scholz e la timpul trecut, iar Friedrich Merz, cancelarul nou ales al Germaniei, caută să se audă de el, propunând „îndepărtarea faţă de SUA”. Donald Tusk are un rol proeminent, ca prim-ministru al Poloniei, nu ca titular al preşedinţiei rotative al UE, fiind luat în seamă înclusiv de Donald Trump. Pentru care, după toate aparenţele, România nici nu există. Într-un asemenea context învolburat s-a auzit vocea premierului britanic, Keir Starmer, repoziţionat în centrul afacerilor europene, după un deceniu de la înstrăinarea autoimpusă prin Brexit. Marea Britanie nu e membru UE, dar a găzduit duminică, la Londra un summit european, cu participarea a 15 dintre aliaţii Ucrainei, în care a pus în discuţie securitatea europeană. Preşedintele ucrainian a fost întâmpinat cu căldură de premierul britanic care l-a şi asigurat de determinarea absolută a Regatului Unit. Londra şi Kievul au semnat un acord de împrumut de 2,74 miliarde lire sterline. Liderul de la Kiev, Zelenski, a primit terapie sedativă la Londra, unde s-au reunit lideri din Marea Britanie, Franţa, Germania, Danemarca, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Canada, Finlanda, Suedia, Cehia, România, ministrul de Externe al Turciei, conducerea NATO şi a UE. A fost creată coaliţia „celor dispuşi” să participe la misiunile de menţinere a păcii în Ucraina. Un fel de frondă la abordările lui Donald Trump. La Casa Albă, de dată recentă atât Macron cât şi Keir Starmer au vorbit în numele Europei, încât cu siguranţă nici Donald Trump n-a mai desluşit ce se întâmplă. Atât Macron cât şi Keir Starmer par atinşi de o rusofobie exacerbată, deşi nu sunt singurii, şi consideră că „capitularea în faţa lui Putin este de neconceput”. Un alt summit de urgenţă va avea loc cât de curând, deşi în privinţa ajutorului financiar, pe viitor, există multe reticenţe. Într-o poziţie ingrată se află însă NATO şi secretarul general Rutte stăruie într-o expectativă. Este adevărat că vremurile disperate necesită o nouă gândire temerară, dar de unde ne aşteptăm să vină… aceasta, când singurul lucru care contează este cel pe care l-a spus Marco Rubio. Regimul de la Kiev refuză rezolvarea conflictului prin negocieri şi se vede stimulat.
