Prins cu 4000 de pachete de țigări

0
19

Astăzi, poliţişti specializați din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfășurat o acțiune pe linia combaterii comercializării ilegale a țigaretelor, produselor din tutun și a altor produse accizabile.

În municipiul Craiova, a fost oprit un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani. La controlul efectuat, în autoturism au fost identificate opt baxuri cu 4.000 de pachete de țigarete (80.000 de bucăți), de diverse mărci, nemarcate fiscal.

Marfa și autoturismul au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj pentru audieri. În urma probatoriului administrat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost dispusă reținerea individului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Mâine, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *