Război în Ucraina: Cele mai periculoase două luni!

0
31

Permisiunea utilizării rachetelor americane împotriva teritoriilor profunde ale Federaţiei ruse reprezintă un risc considerabil de război mondial. Prin victoria lui Donald Trump, în alegerile prezidenţiale americane se prefigura o şansă ipotetică de reinstalare a păcii, dar cu toate acestea, se pare că nu se doreşte acest lucru. Pentru că autorizarea desfăşurării armelor americane împotriva teritoriilor adânci ale Rusiei este periculoasă: atacul ucrainian va schimba radical esenţa conflictului. Donald Trump are o fereastră de timp foarte îngustă pentru a face faţă politicii prost concepute a lui Joe Biden, în privinţa Ucrainei. Nici un preşedinte nu începe mandatul „cu o carte nouă” ci este obligat să joace cu cărţile moştenite de la predecesorul său. Poate da vina pe predecesor, evita răspunderea pentru greşelile administraţiei anterioare şi proceda la o resetare (Obama a încercat să o facă) dar pe de altă parte îşi asumă responsabilitatea pentru toate greşelile săvârşite. Trump are o fereastră de timp îngustă: fie renunţă la Ucraina, de facto dacă nu de jure, fie continuă pe mai departe. Declaraţia de pace în 24 de ore, a preşedintelui Trump, precum şi spiritul de nerăbdare din spatele ei, reprezintă ceva imposibil, şi Donald Trump începe mandatul într-o conjunctură dificilă. Înainte de orice, pentru ca dezideratul să devină posibil, ar fi necesară anularea decretului preşedintelui ucrainian de interzicere a negocierilor cu Rusia. Apoi trebuie ţinut seama de faptul că Putin ia în considerare orice opţiune pentru un acord de pace, dar pe baza realităţilor din teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *