Dezbaterea electorală între Maia Sandu şi Alexandr Stoianoglo, ambii cu cetăţenie română, mult aşteptată, organizată la Palatul Republicii din Chişinău, la propunerea preşedintelui în exerciţiu, a avut miez şi, cel mai important lucru, desfăşurându-se fără moderator, a avut şi… linie de sosire. Adică nu s-a blocat pe parcurs. Fiecare candidat a avut dreptul la 10 întrebări şi răspunsuri, cuprinse în intervalul de două minute. Favorita alegerilor, cum este considerată, având o puternică susţinere europeană, Maia Sandu, a atacat, conform aşteptărilor, din debutul confruntării, cu o dezinvoltură descumpănitoare, din dorinţa de a-l inhiba pe fostul procuror general al republicii, considerându-l „omul Moscovei” şi „calul troian al acesteia”. Dacă virtutea cardinală a dialogului este facultatea de a asculta, ambii candidaţi s-au circumscris cerinţei, respectând regulile prestabilite. Că s-au ignorat reciproc şi se dispreţuiesc, în egală măsură, în virtutea unui „trecut apropiat”, convulsionat, s-a văzut. La Alexandr Stoianoglo, limba română a părut pe alocuri destul de debilă, fiind evidentă şi o emotivitate surprinzătoare. Ping-pong-ul întrebărilor a avut suspans. Dacă Maia Sandu a vrut să afle cum va gestiona Stoianoglo relaţiile cu Ucraina, cu România, dar şi cu Uniunea Europeană, după ce a boicotat referendumul pentru integrarea europeană, contracandidatul ei a întrebat-o, de două ori, de ce au fost închise televiziunile ruseşti (când 20% din populaţie este rusofonă), de ce datoria externă a ţării a crescut de la 78 miliarde euro la 129 miliarde euro ş.a.m.d. Interesantă a fost abordarea ambilor candidaţi pe chestiuni de justiţie, Maia Sandu părând a avea o viziune aproape calchiată de cea a lui… Traian Băsescu, prin uzurparea justiţiei prin tot felul de consilii şi comisii excepţionale. O confuzie a Maiei Sandu a iradiat din următoarea interogaţie: „În calitatea de fost procuror general, pe mandatul dvs. au fost eliberaţi mai mulţi infractori şi niciunul dintre cei care sunt vinovaţi de furturi majore nu a fost sancţionat”. La care Stoianoglo a răspuns aproape cu candoare: „Am fost un procuror general exemplar şi pe perioada mea au fost traşi la răspundere penală toţi cei implicaţi în furtul miliardului şi alte fărădelegi.” Oricum, nu procurorul general dictează soluţiile instanţelor de judecată într-o democraţie. În chestiunile de politică externă, Stoianoglo a punctat destul de abil, afirmând: „Eu nu am văzut, în afară de declaraţii militariste, referitoare la războiul din Ucraina, nicio declaraţie de pace, nicio declaraţie legată de încetarea războiului.” Maia Sandu l-a pocnit imediat, la prima întrebare, când i-a venit rândul, exprimându-şi interesul „dacă şi crede ce spune, fiindcă la Kiev se ştie că este omul Moscovei şi în spatele său stă Dodon, şi astfel de lucruri nu-l fac credibil într-o relaţie bună cu Kievul.” Unde a greşit frapant Alexandr Stoianoglo? Deşi a recunoscut că România este cel mai important partener al Republicii Moldova, autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău nu au realizat împreună niciun proiect regional investiţional. I-a ridicat astfel „o minge la fileu” Maiei Sandu, care… realmente l-a îngropat, prin replica ei imediată. Într-un fel, Alexandr Stoianoglo ne-a reamintit de fostul premier moldovean Andrei Sangheli (din partea Partidului Democrat Agrar), care a deţinut funcţia, timp de cinci ani, din 1992 până în ianuarie 1997 şi a făcut o afirmaţie năucitoare, după ce fusese adoptată limba moldovenească drept limbă de stat: „România nu a dat Moldovei niciun creion pe gratis”. În prezent, Sangheli conduce filiala unei firme franceze, Limagrain (produce sămânţă de mare calitate) şi o duce bine.
