Fostul secretar general NATO, Jens Stoltenberg (65 ani), lider sobru şi metronomic în fruntea celei mai puternice alianţe militare din lume (lărgită de dată recentă), după 10 ani în mandat, cu câteva extinderi, care au avut consecinţă pierderea jobului vizat, cel de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei, a acordat un interviu „mai altfel” lui Henry Foy, şeful biroului Financial Times, de la Bruxelles. Numai că interviul a fost dat la Utoya, mica insulă împădurită, în afară de Oslo, unde Stoltenberg, cel mai longeviv şef NATO, şi-a petrecut, după cum povesteşte, vacanţele adolescentine. Paradisul tinereţii sale, devenit un iad în 2011, în al doilea mandat de prim-ministru, la 22 iulie, când teroristul de extremă-dreapta, Anders Breivik, deghizat în poliţist, a ucis 69 de persoane, majoritatea adolescenţi, după ce ucisese alte 8 persoane cu o maşină capcană, care ar fi vizat chiar biroul lui Jens Stoltenberg. Fost prim-ministru (2000-2001 şi 2005-2013), ministru al Finanţelor (1996-1997) şi ministru al Industriei şi energiei (1993-1996) Jens Stoltenberg leagă teroarea lui Breivik de invazia brutală a Ucrainei de către Rusia. Discuţia, aşa cum e relatată, e o formă camuflată a confesiunii. Şi Jens Stoltenberg a ales singur momentul convenabil şi deopotrivă omul dinaintea căruia o va face. Dialogul destins se poartă la o cantină, din centrul insulei, menită să asigure masa a sute de copii care vin în tabere de vară, seminarii educaţionale despre combaterea terorismului, meniul n-a avut nimic sofisticat (somon afumat, şuncă, cârnaţi cu trufe, salată de cartofi şi brânzeturi, parfait de vanilie cu căpşuni sălbatice, suc de căpşuni şi de coacăze) nota de plată indicând doar suma de… 58 euro. Sinceritatea nu e o valoare absolută. Gestul sincerităţii nu se justifică decât dacă e dublat de o cântărire atentă a efectelor lui. Nu există curiozităţi incomode din partea intervievatorului şi intervievatul spune precumpănitor numai ceea ce doreşte să spună. Şi unele confesiuni sunt insolite. Tatăl său, Thorvald, pilon al laburiştilor norvegieni, a fost ministrul Apărării, pe vremea în care Jens Stoltenberg şi-a efectuat stagiul militar obligatoriu. De la tatăl său a reţinut că singurii bărbaţi cu care trebuie discutat, din cadrul ambasadei Rusiei, sunt cei de la KGB, pentru că au o influenţă. Fiul unuia dintre ei, acum ministru adjunct de Externe al Rusiei, ambasador la NATO în 2012, a dezvăluit că acântat în casa de vară a familiei Stoltenberg, în timp ce părinţii lor au băut vodkă. Interesantă destăinuire. În arhivele KGB (deschise) Stoltenberg şi-a aflat numele de cod: Steklov. Retragerea din Afghanistan în 2021, pată de neşters pe reputaţia Alianţei, tensiunile cu Donald Trump, care au atins apogeul la summitul Alianţei din 2018, toate acestea recunoscute, îl fac pe Jens Stoltenberg să decreteze: Europa are prea puţine arme, capacităţi şi trupe cu înaltă pregătire. Şi Rusia ştie asta. Despre invazia Rusiei în Ucraina, NATO a avertizat Kievul că va cădea în câteva zile. N-a putut să vorbească timp de două zile, mărturiseşte. „Ar fi trebuit să dăm mai multe arme Ucrainei, mult mai devreme”. Nu spune însă nici un cuvânt despre ceea ce precedase momentul, fiindcă Angela Merkel şi Francois Hollande au recunoscut public că semnarea acordurilor de la Minsk a fost făcută numai cu scopul de a acorda Ucrainei timp să se înarmeze. În fine au mai existat discuţii legate de neextinderea NATO către graniţele ruse, la care nu face referire. În schimb, Jens Stoltenberg spune un lucru extrem de interesant, pe care nu-l putea spune când era în mandat: „Ucraina trebuie să decidă momentul în care va accepta să negocieze. Dar trebuie să o facă condiţionând toate premizele de obţinerea a ceva acceptabil”. Întrebat ce i-ar cere lui Zelenski, Jens Stoltenberg a făcut însă o comparaţie istorică: „Finlanda a purtat un război ucigaş împotriva Uniunii sovietice în 1939. Ruşii au impus costuri mult mai mari decât se aştepta. Dar războiul s-a încheiat prin renunţarea a 10% din teritoriu, o parte din Karelia şi Vipuri, şi o frontieră sigură”. Neutralitatea Finlandei a durat până la intrarea în NATO. Conflictul se află într-un stadiu critic, în care evoluţia ulterioară a evenimentelor nu va depinde de succesele militare, ci de dorinţa de a negocia şi a face compromisiuri, pentru a evita escaladarea ulterioară. La reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, în formatul Ramstein, din 12 octombrie, preşedintele Volodimir Zelenski intenţionează să prezinte un plan de victorie clar, paşi concreţi către un „sfârşit just” al războiului. La reuniune va fi prezent şi Joe Biden. Rusia a declarat repetat că nu va accepta formula de pace a lui Zelenski, nu va renunţa la Crimeea şi cele 4 regiuni pe care Kievul şi aliaţii le consideră încă teritorii ucrainiene aflate sub ocupaţie ilegală. Un sondaj din ianuarie 2023 privind persoana potrivită a fi şef de stat, dacă Norvegia ar pune capăt monarhiei, l-a indicat pe Jens Stoltenberg, desupra prinţului moştenitor. Nu-şi doreşte aşa ceva, recunoaşte deschis, ci doar… o viaţă normală. Va fi preşedintele Conferinţei de securitate de la Munchen, un job bun, aureolat de destule merite în menţinerea unităţii Alianţei, lărgirea acesteia şi nu numai.