Costeşin: „Avem o grupă infernală în Cupă, dar vrem trofeul”

0
510

Universitatea Craiova a avut ghinion la tragerea a sorţi a grupelor Cupei României, picând în grupa „de foc”, din care mai fac parte campioana României, FCSB, dar şi Dinamo şi Petrolul Ploieşti, alături de echipele din eşaloane inferioare Metalul Buzău şi Agricola Borcea. Marea problemă a oltenilor este că Ştiinţa va juca toate cele trei meciuri în deplasare: cu Metalul Buzău, pe 30 octombrie, cu Petrolul Ploieşti, pe 4 decembrie, şi cu FCSB, pe 18 decembrie. 

Prezent la tragerea la sorţi a grupelor Cupei României, directorul general al Universităţii Craiova, Ovidiu Costeşin, s-a declarat nemulţumit atât de componenţa grupei, cu adversari puternici, precum şi de faptul că alb-albaştrii vor juca în deplasare toate cele trei partide.

Suntem nemulţumiţi de tragerea la sorţi, este o grupă infernală, cu trei deplasări, dintre care două la echipe fruntaşe din Liga I, la Petrolul şi la FCSB. Cu Petrolul se mai întâmplă să jucăm şi de două ori în patru zile, la început de decembrie, şi în campionat şi în Cupa României. Programul şi formatul sunt făcute oarecum pentru cei mai mici, din eşalonul doi sau trei, sau pentru echipele din prima ligă care au şanse mai mici la play-off. Pare un format care să le avantajeze pe aceste echipe. Dar, dacă vrei un trofeu, trebuie să joci, şi noi vrem trofeul, în fiecare an l-am vrut, dar nu am putut, nu pentru că nu ni l-am fi dorit. La momentul ăsta nu suntem pregătiţi pentru ambele fronturi. Din fericire, Cupa României începe destul de târziu, până atunci au timp toţi jucătorii noi să se integreze. Şi la FCSB, ca să fim un pic cu optimişti, la ce program au ei în toamna asta, Cupa României este ultima lor grijă. Dar problema nu este că am căzut cu FCSB, poate ne doream asta, datorită programului lor, problema este că jucăm şi la ei acasă, asta ne încurcă mai rău. E importantă Cupa, pentru că dacă nu ai şanse la titlu, Cupa îţi oferă acel loc de Europa League, care automat îţi mai dă o şansă pentru Conference League. Ai cel puţin un milion de euro asigurat ca premii din Cupa României şi turul doi de Conference League, deci contează” a declarat Ovidiu Costeşin.

De 8 ori câştigătoare a trofeului, ultima dată în 2021, după o finală disputată la Ploieşti, cu Astra Giurgiu, Universităţii Craiova nu i-a priit noul format al Cupei României, în primul an netrecând de grupe, iar în sezonul trecut au fost eliminată în sferturi. De asemenea, Ştiinţa nu va avea parte de suport din partea galeriei în grupă, Peluza Nord continuând protestul din sezoanele anterioare vis a vis de noul format al Cupei.