Euro 2024: Anglia, nici acum!

0
433

Ajunsă norocos în finala Euro de la Berlin „minunea” ar fi fost ca reprezentativa „Trei Lei”, finalista ediţiei precedente, să arate altceva decât o făcuse pe parcurs, împotriv Spaniei. „Eşecul Angliei pare o poveste fără sfârşit”, afirmă cu tristeţe Gary Neville. Au trecut 58 de ani de la câştigarea CM în 1966. Finala n-a fost altceva decât ce arătase reprezentativa Angliei pe tot parcursul turneului. Mai mult, Spania prin cele două trofee „Cel mai bun jucător” şi „Cel mai bun tânăr jucător”, adjudecate de Lamine Yamal şi Rodri Hernandez, pune în umbră pe Jude Bellingham, care a făcut o finală bună şi Phill Foden „Cel mai bun jucător al sezonului” din Premier League, dar care n-a marcat şi nici n-a livrat vreo pasă de gol. Gareth Southgate va fi sacrificat după 2 finale, semifinale şi sferturi de finale la CM din Rusia şi Qatar. I s-a cerut mai mult, dar jucătorii săi de bază, în frunte cu Harry Kane, Phill Foden, de care am amintit, Bukayo Saka, s-au arătat părăsiţi de prospeţime fizică, psihică, inspiraţie şi determinare.