Spania a câştigat Euro 2024

0
512

După un turneu final în care au impresionat de la primul meci până în finală, cucerind pe toată lumea cu fotbalul etalat, Spania a câştigat Euro 2024. În ultimul act, la Berlin, ibericii nu s-au dezminţit de stilul lor ofensiv, creativ, de fotbalul pozitiv pe care l-au propus în permanenţă şi au învins cu 2-1 Anglia. În prima parte, britanicii s-au blocat bine, deşi tot Spania a fost echipa preocupată de atac. În schimb, repriza secundă a fost confiscată de Furia Roja, chiar dacă Rodri, declarat MVP-ul turneului final, a rămas la cabine la pauză, fiind accidentat. Doi basci au decis finala, Nico Williams de la Bilbao, şi Oyarzabal de la Real Sociedad, Spania fiind ticsită cu jucători “euskadi” ca în anii 80. Spania îşi trece în cont a patra coroană continentală, record absolut, după succesele din 1964, 2008 şi 2012. Spania a învins, printre altele, Anglia, Germania, Franţa, Italia şi Croaţia în drum spre trofeu, niciuna dintre aceste rivale nereuşind să-i facă faţă cu adevărat, indiferent de modul cum au fost răpuse. De partea cealaltă, Anglia pierde a doua finală consecutivă la Euro şi mai aşteaptă până să “vină acasă” trofeul mult aşteptat.

Spania – Anglia 2-1

Au marcat: Nico Williams 47, Oyarzabal 87 / Cole Palmer 73.

Spania: Unai Simon – Dani Carvajal, Le Normand (Nacho 83), Laporte, Cucurella – Rodri (Zubimendi 46), Fabian Ruiz – Yamal (Merino 89), Dani Olmo, Nico Williams – Alvaro Morata (Oyarzabal 68). Selecţioner: Luis de la Fuente

ANGLIA: Pickford – K. Walker, Stones, Guehi – B. Saka, Mainoo (C. Palmer 70), Rice, Shaw – Foden (Toney 89), Bellingham – Kane (O. Watkins 61). Selecţioner: Gareth Southgate

Arbitru: François Letexier (Franţa).