Carlos Alcaraz şi-a apărat titlul la Wimbledon în faţa lui Djokovic

0
485

În ziua în care Furia Roja joacă finala Euro 2024, Spania a savurat un alt succes formidabil. Tânărul tenismen iberic Carlos Alcaraz (21 de ani) a câştigat al doilea său titlu consecutiv la Wimbledon, de fiecare dată învingându-l în finală pe sârbul Novak Djokovic (37 de ani). Dacă anul trecut, puştiul se impunea în 5 seturi dramatice, de această dată ultimul act nu a avut istoric, Alcaraz câştigând clar, în 3 seturi, scor 6-2, 6-2, 7-6.

În primele două seturi, spaniolul a făcut câte 2 breakuri, iar în al treilea s-a impus o dată pe serviciul adversarului, la scorul 4-4, dar “Nole” a făcut rebreak, după ce a salvat 3 mingi de titlu, la 40-0 pentru Alcaraz. În tie-break, Alcaraz a mai avut 2 Championship Points, la 6-4 şi şi-a adjudecat-o pe prima, apărându-şi titlul.

Pentru Carlos Alcaraz este al patrulea titlu de Mare Şlem din palmares din tot atâtea finale jucate, după US Open 2022, Wimbledon 2023 şi Roland Garros 2024, acum o lună învingându-l în ultimul act la Paris pe Alexander Zverev.

Alcaraz preia conducerea în directele cu Djokovic, având acum 4-3. După ultima minge, Alcaraz a fost felicitat la fileu de Djokovic, apoi a mers în tribune pentru a se îmbrăţişa cu familia şi staff-ul său, în frunte cu antrenorul Juan Carlos Ferrero, campion la Roland Garros şi finalist la US Open, în 2003.