Deschide ochii și inima! Muzica va face restul!

0
446
Soliști de renume mondial se reunesc sâmbătă, 20 iulie, la Ateneul Român din București, sub bagheta dirijorului Christian Ciucă, în cadrul concertului caritabil de muzică corală SummerChoir, organizat în beneficiul Crucii Roșii Române.
Toate veniturile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate pentru a susține cauza copiilor care au pornit în viață cu șansa a doua și se regăsesc în centrele E.G.A.L. ale Crucii Roșii Române din Babadag, Botoșani, Craiova, Alexandria și Lupeni. Biletele sunt puse în vânzare pe iabilet.ro.
Soliști: Liliana Faraon, soprană; Emanuela Sălăjan, alto; Nicolae Simonov, tenor; Andrei Cocîrlea, bariton; Steffen Schlandt, orgă. Dirijor – Christian Ciucă.
Programul muzical al concertului este dedicat bicentenarului nașterii lui Anton Bruckner și centenarului morții lui Gabriel Fauré și include lucrările: Anton Bruckner – Psalmul 146 & Virga Jesse; Gabriel Fauré – Requiem & Tantum Ergo.
Centrele E.G.A.L.
În 2015, Crucea Roșie Română a pus bazele a cinci centre de zi – numite centre E.G.A.L. – în Babadag, Botoșani, Craiova (foto), Alexandria și Lupeni. Centrul E.G.A.L. înseamnă Educație, Generozitate, Abilități și Libertate pentru copiii care au nevoie de șanse egale la o viață normală. Centrele de zi E.G.A.L. create de Crucea Roșie Română încearcă să le arate acestor copii nevoiași adevărata normalitate. În fiecare centru, 50 de beneficiari – copii, tineri și părinții acestora – sunt incluși zilnic într-un program integrat de dezvoltare, desfășurat cu sprijinul voluntarilor.