Ziua Franţei în Oltenia

0
715

Cu ocazia Zilei Franţei, Asociaţia Română a Profesorilor Francofoni (ARPF) Dolj, celebrează legătura culturală profundă dintre Franţa şi România.

Doamna profesor doctor Dorina-Loredana Popi, directorul Liceului ,,Voltaire”,  preşedinta ARPF Dolj, decorată cu ordinul ,,Palmes Académiques”, în grad de cavaler, de către Excelenţa Sa, Ambasadoarea Franţei în România, Laurence Auer, în  anul 2022, a fost invitată la Ambasada Franţei pentru recepţia dedicată Zilei Franţei. Invitaţia nu este doar o onoare personală, ci şi o recunoaştere a angajamentului său neobosit în promovarea limbii şi culturii franceze, demonstrând că leadership-ul vizionar şi dedicat poate transforma comunităţi.

Acest eveniment marchează şi aniversarea a 100 de ani ai Institutului Francez din România, un prilej de reflecţie şi celebrare a unui secol de contribuţii semnificative la nivel mondial. În Craiova, Institutul Francez a susţinut numeroase iniţiative locale, programe de schimb cultural şi concursuri pentru liceele bilingve francofone, coordonând, de asemenea, examenele DELF/DALF şi contribuind astfel la dezvoltarea unei comunităţi francofone dinamice şi active.

Târgul Francofoniei: Un Efort Colectiv de Succes

Târgul Francofoniei, un proiect unic la nivel naţional, ajuns la cea de-a doua ediţie, a fost coordonat de  Liceul ,,Voltaire” în parteneriat cu  Primăria Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi ARPF Dolj. Evenimentul a beneficiat anul acesta de prezenţa domnului Michael Koriche, ataşat pentru cooperare educativă al Ambasadei Franţei în România. Succesul acţiunii cultural-educative a fost o dovadă a colaborării fructuoase dintre membrii comunităţii francofone, elevi, părinţi, profesori şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi naţionale. Târgul care a adus împreună  43 de instituţii de învăţământ din Dolj a fost un exemplu de bună practică  pentru  celebrarea educaţiei, a diversităţii şi solidarităţii culturilor.

Craiova: Un Exemplu de Diversitate Culturală

Craiova, un oraş deschis către diversitate, se îmbogăţeşte continuu prin contribuţiile altor culturi, francofonia jucând un rol important în acest proces. Reînfiinţarea Alianţei Franceze, susţinută de doamna profesor doctor Dorina-Loredana Popi împreună cu profesorii de limba franceză din judeţul Dolj şi alţi reprezentanţi ai comunităţii francofone, având  sprijinul Primăriei Craiova, Universităţii din Craiova, Teatrului Naţional ,,Marin Sorescu”, Teatrului Colibri, BRD Groupe Société Générale, Electroputere Parc SRL, Camerei de Comerţ şi Industrie Dolj  reprezintă un proiect major care va aduce plusvaloare în peisajul cultural doljean.