Vizita în staţiunea Mar-a-Lago a lui Donald Trump din Florida, circumscrisă aşa-numitei „misiuni de pace” a lui Viktor Orban, după întâlnirile cu Vladimir Putin şi Xi Jinping, face iritare în rândul aliaţilor, fiind considerată ca excesiv de provocatoare. Pentru că liderul unei ţări aliate a ieşit din rând, în virtutea deţinerii preşedinţiei rotative a Consiliului UE şi a discutat cu un candidat la preşedinţia americană care promite că va reduce contribuţia ţării sale la NATO, ajutorul Ucrainei şi securitatea Europei. Viktor Orban şi Donald Trump s-au întâlnit de mai multe ori. „Am discutat modalităţile de a face pace” a scris Orban într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, acompaniat de o fotografie la reşedinţa Mar-a-Lago. Premierul Ungariei a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European Charles Michel şi şefilor statelor membre UE după recentele sale vizite la Kiev, Moscova şi Beijing. Autenticitatea scrisorii a fost confirmată de oficiali UE. Cu toate acestea Financial Times a scris că la nivelul UE se discută despre deposedarea Ungariei de preşedinţia Consiliului UE, greu de realizat. Opiniile lui Donald Trump nu interesează actuala conducere a UE.
Acasă Actualitate Actualitate externă Un nou afront al lui Viktor Orban: L-a vizitat pe Donald Trump