Într-un moment în care ipoteza realegerii Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene rămâne solidă sau cel puţin lipsită de scrupule, la Palatul Chigi se fac calcule. Cum se fac şi la Bruxelles. Premierul Giorgia Meloni, cap de listă la Fratelli d’Italia, îşi dezvoltă propria strategie, ştiind că alegerea este existenţială, care rezumată ar putea fi următoarea: radicalizare sau reducere a prejudiciului. Radicalizarea seamănă cu un salt în necunoscut. Marginalizată de Olaf Scholz şi Emmanuel Macron, ale căror partide au obţinut rezultate catastrofale la europarlamentare, încât în jurul mesei Consiliului European, slăbiţi de dezaprobarea alegătorilor, ar trebui să cultive tăcerea, Meloni are un bagaj consistent de voturi în Parlamentul European. Pe care mizează. Adică poate decide să nu voteze în favoarea Ursulei von der Leyen, în Consiliul European, alăturându-se posibil lui Viktor Orban, cehului Petr Fiala şi poate slovacului Robert Fico. Predându-se extremismului eurosceptic, simpatizanţi sau bănuiţi de aşa ceva, ai Moscovei, redevine un adversar al Bruxelles-ului şi irită Washingtonul, cel puţin cât timp democraţii se află la putere. Nu Donald Trump. În ultimele ore, Liga Nordului, condusă de Matteo Salvini, a devenit o preocupare a Palatului Chigi, care se teme de o escaladare în cazul victoriei în alegerile anticipate din Franţa a Mitingului Naţional condus de Jordan Bardella. O paranteză: acesta „nu intenţionează să pună în discuţie angajamentele internaţionale al Franţei în materie de apărare”. Cum Meloni joacă de regulă la două mese, mai există un scenariu: acela al limitării daunelor. Asta ar însemna acceptarea portofoliului de comisar european, oferit de Von der Leyen, pe care l-ar dărui moderatului Rafaele Fitto (gestionarea PNRR, a fondului de coeziune). Premierul italian ar sprijini astfel reconfirmarea Ursulei von der Leyen, şi-ar întări legătura cu PPE, cu impact asupra relaţiei directe cu preşedinta Comisiei Europene. Italia ar rămâne astfel ancorată în grupul lider din Parlamentul European. Dezavantaj politic anunţat: pierderea unei treimi din europarlamentarii conservatori în direcţia lui Le Pen, încât patrula ECR ar fi redusă la un grup marginal. Imaginea este posibilă, chiar probabilă. Polonezii din PIS, din ce în ce mai îndepărtaţi de Meloni, sunt tentaţi de Le Pen şi consideră că sprijinul lor pentru Ursula von der Leyen, cu care au avut o relaţie execrabilă, ar fi o erezie. Viktor Orban ar putea face acelaşi lucru în aşteptarea sosirii lui Donald Trump la Casa Albă. Lucrurile nu sunt prea clare şi în spatele uşilor închise se lucrează intens. Ursula von der Leyen a rămas favorită pentru a-şi reînnoi mandatul de preşedintă a Comisiei Europene. PPE (dreapta) care o susţine vrea cam tot „caşcavalul”, potrivit unor surse de încredere. Repartizarea funcţiilor de preşedinte al Consiliului European şi de şef al diplomaţiei europene trebuie să se facă ţinând cont de echilibrele politice din UE, în urma alegerilor europene, dar şi de cele geografice. Pe de altă parte Partidul Popular European deţine şefia Comisiei Europene de aproape 20 de ani. Social-democraţii, al doilea grup, au promisă preşedinţia Consiliului European pentru portughezul Antonio Costa (62 ani). Pentru a fi renominalizată Ursula von der Leyen trebuie să adune o majoritate calificată, din cel puţin 15 ţări, reprezentând 65% din populaţia europeană. Dacă este aleasă trebuie validată de o majoritate absolută de 361 de eurodeputaţi nou aleşi. Pentru Klaus Iohannis, deşi alianţa PSD-PNL trimite cel mai mare număr de europarlamentari, deocamdată nu se întrevede nici măcar… o caramea. Sintetizând, eliminarea candidaturii Ursulei von der Leyen nu este planul A al lui Meloni, dar complexitatea negocierii necesită jocul la două mese. Mai este şi a treia, unde continuă să apară profilul lui Mario Draghi, ceea ce ar presupune o posibilă prăbuşire a oricărei medieri.
