E din Caraula şi este arestat preventiv, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie

0
435

Polițiștii din Pleniţa au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din comuna Caraula, bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Astfel, în ziua de 1 iunie,  în jurul orei 17:55, poliţiştii au fost sesizaţi , de un tânăr, de 28 de ani, din Caraula, că, fratele său, de 25 de ani, ar fi fost agresat fizic.Tânărul de 25 de ani a declarat că,  în timp ce se afla cu animalele la păscut pe izlazul comunal, ar fi fost agresat fizic. Agresorul este un tânăr de 21 de ani, din Caraula. Acesta i-ar fi sustras telefonul mobil. După comiterea faptei, prezumtivul autor s-a sustras cercetărilor, acesta fiind identificat ieri, în localitatea Nădlac, judeţul Arad. Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. A fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Azi, persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.” a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.