Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF ) din Craiova şi-a prezentat oferta pentzru anul universitar următor

0
644

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează examen de admitere,  pentru anul universitar 2024-2025. Candidații au la dispoziție nouă programe de studii, 450 locuri bugetate și 410 locuri cu taxă.

La Facultatea de Medicină, cu programul Medicină (în limba română) candidații vor concura pe 265 de locuri bugetate și 95 de locuri la taxă. Din locurile bugetate, trei revin concurenților din sistemul de protecție socială, 10 locuri revin concurenților care au absolvit licee din mediul rural și un loc concurenților de etnie rromă. La Facultatea de Stomatologie, la programul Medicină dentară (în limba română) se va concura pe 40 de locuri bugetate și 55 cu taxă. Din locurile bugetate, trei revin concurenților din sistemul de protecție socială, patru revin concurenților absolvenți de licee din mediul rural și un loc concurenților de etnie rromă. Tot la Facultatea de Stomatologie, candidații pot opta pentru programul Tehnică dentară (în Limba română), care pune la dispoziție 15 locuri bugetate și 30 cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două revin candidaților din sistemul de protecție socială, două candidaților absolvenți de liceu din mediul rural și un loc persoanelor cu dizabilități. La Facultatea de Farmacie,  se organizează concurs de admitere pentru două programe de studii. La programul Farmacie sunt 30 de locuri bugetate și 55 de locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, trei revin candidaților din sistemul de protecție socială, un loc candidaților absolvenți de liceu din mediul rural și un loc candidaților de etnie rromă. Programul Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic de la Facultatea de Farmacie pune la dispoziție candidaților 10 locuri bugetate și 35 de locuri cu taxă. Din locurile bugetate, două revin concurenților din sistemul de protecție socială, un loc persoanelor cu dizabilități, un loc candidaților absolvenți de liceu din mediul rural și un loc concurenților de etnie rromă. Facultatea de Asistență medicală oferă pregătire pentru nu mai puțin de patru programe de studii. La programul Asistență medicală generală, candidații au la dispoziție 40 de locuri bugetate și 70 de locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două locuri revin candidaților din sistemul de protecție socială, trei locuri absolvenților de liceu din mediul rural și un loc candidaților de etnie rromă. Programul Balneofizio-kinetoterapieşi recuperare din oferta educațională a Facultății de Asistență medicală pune la dispoziție candidaților 20 de locuri bugetate și 10 locuri cu taxă. Din totalul locurilor bugetate, două locuri revin candidaților din sistemul de protecție socială, un loc candidaților proveniți din licee din mediul rural și un loc persoanelor cu dizabilități. La programul Radiologie și imagistică al Facultății de Asistență medicală, candidații au la dispoziție 15 locuri bugetate și 30 de locuri la taxă. Din locurile bugetate, două revin candidaților din sistemul de protecție socială. Programul Nutriție șiDietetică al Facultății de Asistență medicală oferă 15 locuri bugetate și 30 de locuri la taxă. Din totalul locurilor bugetate, două revin candidaților din sistemul de protecție socială, un loc concurenților absolvenți de liceu din mediul rural și un loc persoanelor cu dizabilități.Perioada de înscriere la examenul de admitere la programele de studii ale Universității de Medicină și Farmacie din Craiova este: 8-16 iulie 2024. Înscrierea se va face exclusiv online. Examenul de admitere pentru programele Medicină (Facultatea de Medicină) și Medicină dentară (Facultatea de Stomatologie) va avea loc pe 21 iulie 2024. Pentru programele Tehnică dentară (Facultatea de Stomatologie), Farmacie și Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (Facultatea de Farmacie), Asistență medicală generală, Balneofizio-kinetoterapie şi recuperare, Radiologie și imagistică, Nutriție și Dietetică (Facultatea de Asistență medicală) examenul de admitere va avea loc pe 24 iulie 2024. Informații complete despre examenul de admitere pentru toate programele UMF Craiova se găsesc pe site-ul www.umfcv.ro, la secțiunea Admitere.