Poftiţi în „Bizarre Bazaar” – târg cu produse confecţionate manual

0
394

Pentru câteva zile, aleile English Park, din centrul Craiovei, sunt animate de peste 20 de artişti care îşi prezintă creaţiile în cadrul târgului handmade „Bizarre Bazaar”. Cu un aer „english”, purtând joben şi papion, unii chiar etalând produse pe care cu migală şi îndemânare le confecţionează, participanţii invită la câteva clipe de răgaz pentru a le admira exponatele şi, de ce nu, la achiziţia măcar a unui obiect pe care să-l purtaţi ori să-l folosiţi cu drag sau să-l dăruiţi de Paşti. Dorinţa iniţiatorilor proiectului este ca Târgul – care va rămâne deschis şi astăzi şi mâine – să iasă din tipare şi să promoveze un model nou de eveniment public, elegant şi bine organizat, nu întâmplător pentru desfăşurare fiind ales English Park, unul dintre cele mai frumoase parcuri din oraş, amenajat în stil englezesc, în perioada interbelică.

Bijuterii prelucrate din felurite metale, dar şi din mărgele, pietre semipreţioase ori din fimo, diverse accesorii, ţesături – covoare olteneşti, haine şi încălţăminte, păpuşi din material textil, obiecte din fier forjat, sculpturi în lemn, lucrări de grafică şi pictură, caricaturi, ba chiar şi miere şi produse din miere ori săpunuri sută la sută bio, cu glicerină şi uleiuri naturale – toate sunt create manual de artişti atât din Craiova, cât şi din ţară, şi oferite spre vânzare la preţuri care pornesc de la câţiva lei şi ajung la câteva sute de lei.

Târgul „Bizarre Bazaar” îşi propune să promoveze un gen de artă mai puţin cunoscut în Craiova, să îi încurajeze pe tinerii artişti – printre ei aflându-se şi copii sau persoane cu dizabilităţi –  să-şi cultive talentul creator şi chiar să-şi dezvolte o afacere proprie, dar şi să deschidă o piaţă de profil, aşa cum există în marile oraşe din România. Evenimentul este organizat, în perioada 10-12 aprilie, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova, Muzeul Olteniei, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj şi Asociaţia Română a Tinerilor cu Iniţiativă.

„Este prima ediţie şi sperăm că vor urma multe altele în viitor. Ideea organizării ei mi-a venit căutându-mi singură bijuterii şi vrând să ies un pic din tipare. Am zis: de ce să nu dezvoltăm şi în Craiova – ca în alte mari oraşe, precum Sibiu, Braşov, Bucureşti – o piaţă handmade, cu lucruri unicat şi originale, unde toate obiectele sunt realizate cu suflet? Dacă vă uitaţi cu atenţie la creaţii, veţi observa că ele transmit personalitatea artistului. E păcat să nu-i punem în valoare pe artiştii foarte talentaţi pe care îi avem şi să nu le promovăm creaţiile”, a precizat, ieri, la deschiderea târgului, Sorina Stăiculescu, organizator.

La eveniment a participat şi viceprimarul Teodor Sas, care i-a încurajat pe organizatori să continue proiectul, iar pe participanţi să revină aici şi la ediţiile viitoare. „Am decis să sprijinim această iniţiativă, una lăudabilă, zic eu. Cu atât mai mult în preajma sărbătorilor de Paşti, când nu puţini caută un cadou pentru cei dragi”, a spus viceprimarul, hotărât să achiziţioneze şi el câteva dintre minunăţiile prezentate în „Bizarre Bazaar”. Un cuvânt de salut pentru ideea punerii în practică a acestui proiect a transmis şi primarul Antonie Solomon: „Un oraş fără evenimente care să anime străzile este un oraş cenuşiu. Fie că este vorba de târguri stradale civilizat organizate, fie că este vorba de concerte, spectacole sau expoziţii, evenimentele citadine bucură trecătorul. Consider că English Park din Craiova este un reper al urbanisticii ambientale. Un târg de produse handmade de cele mai multe ori reprezintă o garanţie a calităţii”.

Deşi vremea de ieri nu a prea fost una prielnică îndelungilor plimbări, Târgul handmade a atras destul de mulţi vizitatori. Chiar dacă nu au cumpărat pe loc produse, craiovenii au cerut detalii despre confecţionarea lor, iar cei mai mulţi s-au ales cu adresele site-urilor de Internet pe care artiştii îşi postează creaţiile, de unde îşi pot comanda tot ce doresc.