Beneficiari din 7 județe pentru cea mai recentă reușită a administrației doljene: Policlinica sportivă, structură de elită în rețeaua națională

0
577

Comandat de PSD Dolj, executat de ED PRESS COM S.R.L, CUI mandatar financiar 21240002.

Consiliul Județean Dolj, condus de președintele Cosmin Vasile, a finalizat lucrările de reabilitare a Ambulatoriului de specialitate pentru sportivi din Craiova. Investiția, derulată cu finanțare europeană, a conturat cea mai modernă policlinică de acest tip din țară, în beneficiul direct a mii de sportivi.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a subliniat faptul că serviciile ambulatoriului acoperă o regiune formată din 7 județe, fiind destinate inclusiv componenților loturilor naționale sau olimpice ale României.

„Astăzi, putem anunța că sunt finalizate lucrările pentru tot ceea ce înseamnă renovare, reparații și modernizare la Policlinica sportivă din Craiova, investiții derulate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană implementat de Consiliul Județean, în valoare de 4,3 milioane de lei. Demersul nostru a presupus ca această clădire, deosebit de importantă pentru sport și sănătatea sportivilor, să fie adusă la cele mai înalte standarde.

Ne-am dorit să derulăm acest proiect cu atât mai mult cu cât la ambulatoriul din Craiova vin sportivi din 7 județe, pentru control și vizită medicală.Vorbim despre câteva mii de beneficiari care ajung aici în fiecare an, de la sportivi din grupele de tineret, de la Liga a IV-a de fotbal, până la cei de mare performanță, de la loturile naționale sau chiar olimpice“, a precizat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj și candidatul PSD pentru un nou mandat la conducerea administrației județene.

Condiții la superlativ

Potrivit președintelui Agenției Naționale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, condițiile create prin procesul de modernizare a Ambulatoriului pentru sportivi din Craiova sunt superioare inclusiv celor oferite în capitală.

„Cu un ochi râd și mă bucur, cu celălalt plâng, pentru că loturile olimpice, în București, nu beneficiază de o asemenea policlinică pentru sportivi. Noi avem o clădire veche, antică,ale cărei trepte le-am tocit și noi, cele prezente astăzi aici, și cei care acum se află în pregătire și vor reprezenta România la Jocurile Olimpice. Mă bucur când văd investiții în sănătatea sportivilor, pentru că, dacă nu avem grijă de ei atunci când sunt mici, cu siguranță că nu o să ne bucurăm de rezultatele lor atunci când vor fi mari. Vă felicit pentru această investiție, datorită căreia sunteți pe primul loc dintre cele 7 policlinici sportive care mai există la ora actuală în România“, a declarat președintele ANS, Elisabeta Lipă.

Lucrările derulate la Ambulatoriul de specialitate pentru sportivi din Craiova au inclus renovarea și termoizolarea clădirii, dar și montarea unor sisteme de climatizare, de încălzire a apei și de iluminat cu eficiență energetică ridicată, finanțarea fiind obținută de Consiliul Județean Dolj prin Programul Operațional Regional. Serviciile policlinicii au ca beneficiari sportivi din județele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Teleorman.