Administrația PSD lansează o investiție de care România are maximă nevoie: Complexul „Tineretului“

0
567

Comandat de PSD Dolj, executat de ED PRESS COM S.R.L., CUI mandatar financiar 21240002.

 

Axa Sportului, completată cu o arenă unică în țară

Consiliul Județean Dolj, condus de președintele Cosmin Vasile, începe construirea Centrului Sportiv „Stadionul Tineretului“, inegalabil la nivel național prin velodromul interior, dar și prin pista de atletism omologată pentru cel mai înalt nivel competițional. Contractul de executare a lucrărilor a fost semnat marți, 4 iunie, chiar pe gazonul legendarei arene din Craiova.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a evidențiat, în cadrul evenimentului, faptul că necesitatea realizării noului complex multifuncțional a reieșit în urma unor consultări la care au participat mari sportivi, reprezentativi pentru țara noastră, exprimându-și totodată convingerea că, odată cu această investiție, se creează cadrul necesar pentru noi performanțe de nivel olimpic.

„Astăzi începem o poveste pe care o gândim de 3 ani, atunci când – împreună cu mulți campioni, oameni deosebiți, care au adus glorie României – ne-am sfătuit cu privire la cel mai oportun obiectiv de realizat pe amplasamentul Stadionului Tineretului; o arenă sportivă construită în anii ’30, care, din păcate, nu mai putea fi omologată conform noilor norme. În urma acestei întâlniri, am decis cu toții să construim un complex multifuncțional unic în România.

În cifre, viitorul centru sportiv înseamnă o suprafață desfășurată de peste 34.000 de metri pătrați, 27 de metri înălțime, un centru în interiorul căruia se va regăsi singurul velodrom interior din România, dar și o pistă de atletism omologată pentru competițiile internaționale, alături de o zonă modulară pentru sporturile de sală, precum handbal, volei, gimnastică sau tenis de câmp. Vorbim și de o sală în care potfi organizate și alte tipuri de evenimente și care va găzdui până la 8.500 de spectatori.

Ne putem lăuda oricând cu faptul că din Craiova au pornit mulți sportivi care au adus medalii pentru România, fie că vorbim de scrimă, de atletism sau de volei. Pentru că suntem astăzi pe Stadionul Tineretului, trebuie să spunem că de aici a plecat și «Campioana unei mari iubiri», fotbaliști care ne-au făcut mândri că suntem craioveni. Sunt convins că din acest nou centru sportiv va ieși, în următorii ani, o altă medalie olimpică“, a declarat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj și candidatul PSD pentru un nou mandat la conducerea administrației județene.

Nouă inițiativă: sală sportivă pentru box și scrimă

Centrul Sportiv „Stadionul Tineretului“ vine să completeze o axă a sportului pe care Primăria Municipiului Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, a așezat obiective de importanță internațională, precum stadionul de fotbal și cel de atletism.

„Uneori, glumim între noi că nu avem nevoie de opoziție, pentru că ne concurăm unul pe celălalt, Primăria Craiova și Consiliul Județean. Și în ceea ce privește sălile de sport am început să ne «concurăm», întrucât, după ce va începe construirea acestui complex sportiv, și primăria va iniția realizarea unei alte săli, pentru box și scrimă, discipline care au adus numeroase medalii acestui oraș.

Pentru a ajunge la celebritate și la performanțele pe care le-au avut cei prezenți aici, vedetele noastre sportive, trebuie să începem cu începutul. Noi am reabilitat bazele sportive școlare, le-am deschis comunității, astfel încât, după terminarea orelor, orice copil din Craiova să poată să joace baschet, fotbal, să practice orice alt sport.

În același timp, am realizat și săli sportive pentru înaltă performanță. Avem cel mai frumos stadion din România și al patrulea din lume ca originalitate, conform site-urilor de specialitate. Avem, de asemenea, singurul stadion de atletism din România care poate să găzduiască și competiții internaționale, nu doar de nivel național. Iată că vom avea și acest complex sportiv, cu un design deosebit, la fel ca și cealaltă sală, pe care urmează să o construiască Primăria Craiova în zona Piața Veche.

Ne așteptăm la o emulație, ne dorim să devenim capitala sportului din România și cred că deja am reușit acest lucru, într-o foarte mare măsură.Urmează ca și bazinul olimpic de la Water Park să fie acoperitși transformat într-unul destinat cu adevărat înaltei performanțe. Așadar, putem spune că, după 4 ani, vom avea baze sportive acoperite pentru absolut toate sporturile“, a precizat primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu.

Bazele sportive noi, rampe pentru marea performanță

În intervenția sa, președintele Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a remarcat rezultatele bunei relații de colaborare între Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Județean Dolj.

„Vreau să felicit autoritățile din Craiova și din Dolj pentru ceea ce au reușit în materie de infrastructură sportivă. Iată că, atunci când niște gospodari își dau mâna pentru realizarea unor obiective îndrăznețe, se poate! Nu este ușor să construiești o sală pentru sport, un stadion de fotbal și atâtea obiective în acest domeniu. Dacă nu se realizează astfel de investiții, înalta performanță are de suferit.

Ne dorim să avem cât mai mulți sportivi la olimpiade, dar,în acest sens, avem nevoie de săli pentru pregătirea lor. Autoritățile de aici, fie că vorbim de Primăria Municipiului Craiova,fie de Consiliul Județean Dolj, dovedesc că în aceste vremuri dificile pot face, la rândul lor, performanță. Cu aceste realizări, vom devia toate competițiile majore de la Cluj-Napoca spre Craiova. Bucureștiul nu are absolut nimic – nici sală de sport, nici patinoar – șitoate evenimentele mari le duceam la Cluj-Napoca. Iată că, încet-încet, le vom aduce mai aproape de București“, a afirmat Elisabeta Lipă.

La evenimentul organizat cu ocazia semnării contractului de lucrări pentru construirea Centrului Sportiv „Stadionul Tineretului“ au mai participat prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, vicepreședinții CJ Dolj, Antonie Solomon și Mihai Neațu, administratorul public al județului, Cosmin Durle, mari sportivi și reprezentanți ai instituțiilor centrale din domeniu, precum Doina Melinte, Cristiana Cojocaru, Constantina Diță, Anișoara Stanciu, Vali Ionescu, Constantin Din, Cătălin Sprînceană, Nicu Stoian, Sorin Cârțu, Emil Săndoi sau Pavel Badea.