Ivaylo Petev: “Jucătorii nu sunt roboţi, dar o să ajungem să marcăm 3 goluri din 3 ocazii!”

0
589

Deşi propriul bilanţ îl desfiinţează, Universitatea Craiova câştigând un singur meci din ultimele 7 în care el a stat pe banca tehnică, bulgarul Ivaylo Petev face apel la statistică înaintea meciului de pe terenul ultimei clasate, FC Botoşani, spunând că echipa pe care o conduce acum nu a reuşit să se impună în ultimii patru ani în fieful moldovenilor şi astfel va fi o dispută dificilă. Ivaylo Petev s-a arătat deranjat când a fost întrebat despre rezultatele modeste ale Universităţii Craiova şi nu şi-a asumat în niciun moment parcursul foarte slab, invocând  greşelile din apărare şi ratările.  Ivaylo Petev consideră că are un lot mai valoros decât în momentul în care a venit la Universitatea Craiova, o dată cu cele cinci achiziţii din iarna aceasta şi îşi pune speranţele în ultimul sosit, atacantul Jalen Blesa, pentru ca acesta să marcheze cât mai multe goluri. Ivaylo Petev este mulţumit că l-a recuperat total pe Vladimir Screciu.

„În ultimii 4 ani, Universitatea Craiova nu a câştigat la Botoşani, deci ne aşteaptă un meci greu. Ne pregătim bine, atmosfera este bună, jucătorii au bună dispoziţie şi eu cred că suntem gata să stricăm această statistică, o să căutăm din primul minut cele 3 puncte, deşi vedeţi că niciun meci nu este uşor. Dacă ei vor fi mobilizaţi, noi trebuie să fim de două ori mai implicaţi. Nu este plăcut că am remizat acasă, deşi am jucat bine, am creat multe situaţii. La jocul pe care l-am arătat noi, am pierdut două puncte şi sunt dezamăgit, dar acesta este fotbalul şi nu putem să întoarcem nimic. Scorul 2-0 a fost periculos pentru noi în două rânduri. Nu vom continua la fel, important este să fim sănătoşi şi rezistenţi mental. Lyes Houri a fost accidentat 10 zile şi de aceea l-am schimbat în meciul trecut, aşa stabilisem cu el, să mai joace 5 minute după pauză. Dacă aveam 5-0 la pauză nu mă mai întrebai asta acum!  O să se termine şi cu aceste lucruri, o să fie situaţii în care o să marcăm 3 goluri din 3 ocazii. Şi eu îmi doresc să conducem cu 4 sau 5-0, dar jucătorii sunt oameni, nu sunt roboţi! Emoţii vor fi tot timpul, important este să avem un gol în plus faţă de adversar la final. Echipa este mai puternică faţă de momentul când am venit, drept dovadă şi ultimul meci, dar unora le trebuie mai mult pentru a se adapta. Pentru asta l-am adus pe Blesa, să dea goluri! Nu mai avem accidentaţi, este apt şi Screciu, acesta este un lucru foarte bun. Trebuie să stăm mai bine psihic, să avem încredere şi să nu mai primim uşor gol. Când se întâmplă acest lucru de mai multe ori, se transformă în frică, dar sunt singur că vom trece peste. Noi luptăm să obţinem cele 3 puncte în fiecare meci, sper să avem mai mult noroc.” a declarat Ivaylo Petev.