La Calafat, deschisă o bandă de circulaţie numai pentru autovehiculele înmatriculate în statele Uniunii Europene

0
349

În  Punctul Vamal Calafat a fost deschisă o bandă de circulație numai pentru autovehiculele înmatriculate într-un stat din Uniunea Europeană. Pe cealaltă bandă existentă va fi permisă circulația, atât pentru  autovehiculele înmatriculate într-un stat membru UE, cât și pentru cele înmatriculate în state non-UE.

Astăzi, o astfel de bandă de circulație, dedicată autovehiculelor înmatriculate în UE, va fi deschisă:

  • la Nădlac II,
  • la Borș II.

Benzile dedicate în punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu vor fi funcționale după implementarea noului sistem de preselecție a camioanelor, care presupune inclusiv instalarea unui cântar suplimentar, după cum precizează CNAIR. Astfel, pe benzile inscripționate EU vor putea circula numai camioanele înmatriculate în Uniunea Europeană , iar pe cele semnalizate cu  ALL TRUCKS vor putea merge, atât autocamioane înmatriculate în state non-UE, cât și cele înmatriculate  în state membre UE dacă benzile inscripționate EU sunt suprasolicitate sau banda ALL TRUCKS este liberă.