Colegiul Naţional „Carol I”, centru pentru testul Cambridge

0
428

Tinerii care intenţionează să plece la studii în străinătate se pot înscrie, în această perioadă, la examenul Cambridge Advanced English. În Craiova, examenul este organizat de Colegiul Naţional „Carol I“, în colaborare cu Consiliul Britanic, în perioada 13-15 iunie 2012. Înscrierile se fac la centrul de examinare menţionat în perioada 26 martie – 13 aprilie 2012.

Documentele necesare înscrierii constau în cerere-tip, eliberată de secretariatul liceului, copie după cartea de identitate, acord foto, eliberată de la secretariatul liceului, adeverinţă de elev clasă cu profil bilingv. Taxa Consulatului Britanic pentru înscriere este de 610 lei.

Examenul CAE reprezintă penultimul nivel al examenelor Cambridge, fiind un nivel avansat, corespunzător nivelului C1 al Cadrului Comun European pentru limbi străine al Consiliului Europei. Acest examen testează aptitudinile de înţelegere, scriere, ascultare şi vorbire. Certificatul CAE este recunoscut de aproape toate universităţile din Marea Britanie şi de un număr tot mai mare de universităţi din Statele Unite, ca şi de angajatori din întreaga lume.