Astăzi, în Sala Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova s-a desfăşurat o manifestare grandioasă: aniversarea a 197 de ani de existenţă a Colegiului Naţional “Carol I” din Craiova. Elevi, părinţi ai acestora, profesori, oficialităţi au participat la spectacolul oferit de elevii aceste instituţii de învăţământ preuniversitar din Craiova, cea de-a II-a din ţară, ca vechime, după Colegiul Naţional “Sf. Sava” din Bucureşti. S-au ţinut alocuţiuni, s-au premiat elevii cu performanţe deosebite obţinute la concursurile naţionale, a fost prezentat şi un program artistic.
Sărbătoare mare , astăzi, în sala Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova : s-au sărbătorit 197 de “Tradiţie, Educaţie, Performanţă” ai Colegiului Naţional “Carol I”, recunoscut în toată lumea. Deschiderea a fost oficiată de prof. Dănuţ Mic, director al instituţiei de învăţământ preuniversitar. Apoi, au urmat alocuţiunile oficialităţilor, premierea elevilor merituoşi, un spectacol artistic.
Aprecieri peste aprecieri
A fost prezenţă numeroasă în Sala Teatrului Naţional “Marin Sorescu”, iar oficialităţile nu au lipsit. “Tradiţia merge mai departe şi ne obligă pe toţi. Sunt absolvent al acestui Colegiu, sunt cadru didactic aici, iar aceste rezultate, realizate de-a lungul acestor ani, nu au putut fi obţinute fără o echipă bine formată şi sudată – elevi, părinţi ai acestora, cadre didactice, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj oferă o Diplomă de Excelenţă acestui Colegiu”, a precizat prof. dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a menţionat: “Este o şcoală specială, aceasta pe care o aniversăm. Trebuie să duceţi performanţa mai departe . Primăria şi Consiliul Local Craiova au investit şi vor investi în Educaţie, iar cel mai bun rezultat ar fi să rămâneţi în Craiova şi în Dolj, gândindu-ne şi la acţiunile dedicate vârstei voastre, dragi elevi: festivaluri, activităţi culturale, etc. “. Mesajul Consiliului Judeţean Dolj a fost transmis de Cristian Şovăilă, secretar – general al instituţiei: “Nu celebrăm doar longevitatea, ci şi performanţele. Vă doresc să faceţi o echipă competitivă în continuare, iar Consiliul Judeţean Dolj vă va fi mereu aproape”. Instituţia Prefectului Dolj a transmis mesajul prin subprefectul Nicuşor Roşca : “O unitate de învăţământ de învăţământ de elită merită asemenea sărbătoare”.