Se întâmplă şi la Ciupercenii Noi: bărbat reţinut de poliţişti, pentru încălcarea ordinului de măsuri de protecţie

0
778

Ieri , polițiști din cadrul Secției nr.10 Poliţie Rurală Poiana Mare au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 49 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (patru acte materiale).

În zilele de 24 şi 29 aprilie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, de 33 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, cu privire la faptul că, unchiul său, un bărbat de 49 de ani, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa. În fapt, prin decizia instanţei de judecată, bărbatului de 49 de ani i-a fost interzis să se apropie la o distanţă mai mică de 50 de metri faţă de tânărul de 33 de ani, precum şi faţă de tatăl acestuia din urmă. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat de polițiști, bărbatul de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie (patru acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea luării unei măsuri preventive.