Balul „Belle Époque” la Universitatea din Craiova

0
1396

Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Craiova, alături de Asociaţia Le Quadrille d’Elsa (Chambéry, Franţa) şiLiceul de Artă„Marin Sorescu” organizează Balul „Belle Époque”. Evenimentul va avea loc în Foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” în data de 20 mai 2023, de la ora 17:00.

Balul „Belle Époque” face parte din Proiectul Internaţional Le Quadrille d’Elsa şi are ca scop valorificarea patrimoniului artistic al acestei epoci. În echipa de organizare a evenimentului se regăsesc elevi şi studenţi, profesori, muzicieni, dansatori, coregrafi, artişti plastici şi membri ai Asociaţiei Le Quadrille d’Elsa. Partenerii implicaţi în desfăşurarea evenimentului sunt reprezentaţi de către Quadrille d’Elsa, Universitatea din Craiova, Liceul de Artă „Marin Sorescu”, Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Opera Română Craiova, Agenţia Universitară a Francofoniei, Institutul Francez din Bucureşti, Go Romania ONG şi Palatul Copiilor.

Proiectul îşi propune să creeze o imagine clară asupra epocii prin elemente precum: dans, costum, machiaj, coafură, literatură, pictură, arhitectură.

Programul balului include 18 dansuri, o expoziţie de artă plastică, surprize oferite atât de partenerii locali, cât şi de către Le Quadrille d’Elsa. Intrarea este liberă, dar se face pe bază de invitaţie, care poate fi procurată de la Agenţia Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Activitatea asociaţiei Le Quadrille d’Elsa se construieşte, având ca punct de plecare cercetările şi lucrărilelui Farid DAOUD, în jurul dansurilor din perioada Belle Époque, promovarea, difuzarea şi reactualizarea lor cu scopul declarat de a cultiva, pe de o parte, caracterul patrimonial şi, pe de alta, înscrierea lor în viaţa secolului XXI ca sursă de inspiraţie pentru dansul contemporan, dar şi ca vector de legătură interculturală.

https://storage.rcs-rds.ro/links/a6a57d9f-7e92-4856-5f1d-93c153b041bc