Alt “viteaz”, care a încălcat ordinul de protecţie, şi a ajuns în arest

0
616

Aseară, polițiști din cadrul Secției 4 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată (cinci acte materiale), distrugere şi ameninţare. Acesta va fi prezentat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunerea adoptării unei măsuri preventive.

În fapt, bărbatul este bănuit că, în perioada 07-17 mai a.c., ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi s-ar fi apropiat de locuinţa soţiei sale şi ar fi contactat-o telefonic pe aceasta. Totodată, bărbatul este bănuit că în noaptea de 07/08 mai a.c., ar fi tăiat anvelopele autoturismului femeii. În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, în formă continuată(cinci acte materiale), distrugere şi ameninţare, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.