Tânăr în pragul comei alcoolice şi fără permis de conducere auto, reţinut de poliţişti

0
511

Ieri, polițiști din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Galicea Mare, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Acesta urmează să fie prezentat, azi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti, cu propunere de arestare preventivă.

În ziua de 6 mai, tânărul, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Independenței”, din comuna Galicea Mare, a pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate două mostre biologice. În urma analizei de sânge efectuate la Institutul de Medicină Legală, din municipiul Craiova, s-a stabilit faptul că acesta avea o alcoolemie de 2,74 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,5 g/l alcool pur în sânge la a doua probă. De asemenea, s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus are autorizația de circulaţie provizorie expirată din data de 04.10.2018. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .