Independenţa României, omagiată la Craiova

0
614

Astăzi, clipe emoţionante, în faţa Monumentului dedicat Războiului de Independenţă, inaugurat, în cartierul ” 1 Mai” din Craiova, la celebrarea a 100 de ani a acelui eveniment, unul care a a marcat întreaga naţiune română. La acţiunea de azi, oficialităţile şi-au prezentat omagiile pentru cei căzuţi la datorie, în acele zile fierbinţi din 1877 – 1878, şi au transmis şi un mesaj către generaţiile viitoare, incluzând-o şi pe cea prezentă.

Vreme frumoasă, astăzi, la Craiova: soare, temperatură apropiată valorilor termice ale acestei perioade, ceva vânt, totul pentru a avea loc ceremonialul aniversării a 146 de ani de când România şi-a obţinut independenţa. În faţa monumentului din cartierul “1 Mai” din Craiova, ridicat în 1977, Instituţia Prefectului Dolj a omagiat acele vremuri de atunci.

“Să cinstim memoria eroilor şi să ne ocupăm de naţiunea noastră”

După prezentarea Onorului militar ,  intonarea Imnului de Stat al României şi Slujba Religioasă au urmat alocuţiunile reprezentanţilor administraţiilor locale şi judeţene, redând dintre acestea: “Celebrăm o zi deosebită. În urmă cu 146 de ani, s-a dat sacrificiul suprem de mulţi dintre cei care au lupta atunci. Datorită lor şi a celor care au luptat , ulterior, pe alte fronturi, avem, acum, o Românie modernă, inclusă în valorile europene. Le datorăm recunoştiinţa noastră şi trebuie să ducem mai departe istoria”, a precizat Dan Diaconu, prefect al judeţului Dolj. De asemenea, Răzvan Diaconu, viceprimar al Craiovei, a menţionat: “Este un moment important al României, prin care sărbătorim spritul românesc. În acei ani, Craiova a fost unul dintre punctele “cheie” ale acţiunilor desfăşurate. Învăţăm din trecut, privim, prin prezent, spre viitor”.  Cosmin Vasile , preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a precizat: “Este unul dintre cele mai mari repere ale Istoriei Naţionale. Să cinstim memoria eroilor şi, aşa cum spunea, atunci, Mihail Kogălniceanu, să ne ocupăm de naţiunea noastră. Suntem, în prezent , o ţară puternică şi dezvoltată, ancorată în valorile democraţiei”. Manifestarea s-a finalizat cu depunerea de coroane de flori la Monumentul Independenţei de către oficialităţi şi partide politice.