RetroActiv la Noaptea Muzeelor, sâmbătă la Colibri

0
615

Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova ne propune să-l descoperim „RetroActiv“, sâmbătă, 13 mai 2023, între orele 19:00 – 01:00, în cadrul celei de-a patra ediții a evenimentului Noaptea Muzeelor – Memoria păpușilor jucate. Accesul este gratuit.

 RetroActiv este semnul sub care Teatrul Colibri oferă publicului o călătorie în timpul și spațiul memoriei afective în această ediție a Nopții Muzeelor.

Incursiunile în labirintul întâmplărilor trecute, cu fragmente din istoria teatrului povestite de obiecte-martor, se întâlnesc cu prezentul imediat pe trasee ce descoperă lumea fascinantă a păpușii ca simbol al teatrului de animație. Imagini concrete ale trecutului și prezentului dau forma viitorului prin invitația de a contribui direct la conturarea acestuia.

Jocuri, provocări, surprize, răspunsuri la întrebări poate nerostite, un drum al cunoașterii unuia dintre cele mai frumoase și senine locuri din viețile noastre – Teatrul Colibri -, toate acestea în marea poveste a Nopții Muzeelor din 13 mai 2023, ediția a IV-a.

 Până la ora 19:00, când pornim RetroActiv la Noaptea muzeelor la Teatrul Colibri – ediția a IV-a, sâmbătă, 13 mai 2023, la ora 18:00 ne bucurăm de spectacolul De-a capra cu trei iezi“, adaptare după Ion Creangă, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub. În distribuție: Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu.

Spectacolul îmbină diferite tehnici de mânuire, fiind plasat într-o zonă rurală de poveste.

 Duminică, 14 mai 2023, la ora 11:00 actrițele Adriana Ioncu şi Alla Cebotari ne salută cu „Bună dimineața, noapte bună“, în spectacolul adaptare după Donald Bisset, traducerea Ivan Juvetov şi Adriana Bora, regia Joro Ivanov, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alexandr Mihailov. Publicul se va bucura de un spectacol muzical, antrenant, construit în jurul unei rivalități amuzante între noapte și zi.