0
397

Ford şi AVAS au semnat, ieri, un act adiţional la contractul de privatizare

Ford şi AVAS au semnat, ieri, un act adiţional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, potrivit căruia constructorul auto va produce un număr de maşini mult mai redus faţă de cel asumat – 810.000 de unităţi în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2017, în loc de 250.000 de unităţi pe an – motiv pentru care a şi acceptat să plătească penalităţi statului român, aşa cum prevede contractul, şi va renunţa la un ajutor de stat pentru formarea profesională a angajaţilor, în valoare de 57 milioane euro. Actul adiţional a fost elaborat în urma unor runde de negocieri care au avut loc în perioada mai 2010 – decembrie 2011 între reprezentanţii Ford şi o comisie guvernamentală şi aprobat marţi, în şedinţă de guvern. Documentul mai prevede ca ajutorul de stat acordat Ford pentru investiţii să fie plafonat la 75 milioane euro. Din totalul ajutorului de stat, 38 milioane euro sunt acordate pentru proiectul de investiţii destinat producerii de automobile şi 37 milioane euro pentru proiectul de investiţii destinat producerii de motoare. Totodată, Ford se angajează la un proiect de investiţii destinat producerii de automobile în sumă totală de 618,14 milioane euro şi la un proiect de investiţii destinat producerii de motoare de 250,9 milioane euro.