Mersul pe trotinetă electrică, sub influenţa băuturilor alcoolice, dăunează grav legislaţiei

0
843

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au acționat, pe principalele drumuri din județ, pentru reducerea riscului rutier, prin depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru combaterea indisciplinei pietonilor, bicicliştilor și a conducătorilor de trotinete electrice. Cu această ocazie, au fost legitimate și verificate peste 250 de persoane, fiind controlate și 230 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 32.000 de lei. Totodată, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase trei certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate și patru  infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

FOTO: arhivă

Dar, cum niciofaptă inracţională sau contravenţională ne rămâne neresplătită, aşa s-a întâmplat şi în Dolj. Poliţiştii au aplicat “răsplata”. Astfel, un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Craiova, a fost depistat, în timp ce conducea o trotinetă electrică pe bulevardul “Decebal”, iar în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o valoare de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sanctionat contravenţional, conform OUG nr.195/2002. Depistat la volan cu o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeaşi zi, pe undeva în jurul orei 20:35, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au depistat un bărbat, de 40 de ani, din comuna Malu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul “Decebal”, din municipiul Craiova. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe.