Trei în… una: beată, fără permis, conducea o mașină furată

0
475

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat în trafic o femeie de 32 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Unirii. Întrucât emana halenă alcoolică, aceasta a fost testată cu aparatul etilotest. Rezultatul – 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat! În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat că femeia nu posedă permis de conducere. În plus, este bănuită că ar fi sustras autoturismul pe care îl conducea.

A fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.