Femeile şi copiii intră gratis la meciul “U” Craiova – FC Argeş

0
619

În etapa a 28-a a Superligii, Universitatea Craiova întâlneşte FC Argeş, miercuri, de la ora 18.00, pe arena „Ion Oblemenco”. Cu ocazia zilei de 1 martie, clubul Universitatea Craiova a decis să lase intrarea liberă pentru femei şi, totodată, cu prilejul „Săptămânii Altfel”,  copiii vor avea acces gratuit.

„Primăvara începe, întotdeauna, cu Știința! Pentru doamnele și domnișoarele „alb-albastre“, cel mai frumos mărțișor îl reprezintă prezența în „Vulcanul de pe Ion Oblemenco”. De 1 Martie, în semn de respect pentru dragostea pe care ne-au arătat-o de-a lungul anilor, oferim tuturor suporterelor Universității Craiova accesul liber la partida cu FC Argeș. Iar cei mai mici dintre „lei“, copiii, la solicitarea mai multor unități de învățământ din județ, vor beneficia de aceeași facilitate, Universitatea Craiova fiind de acord cu ideea că „Săptămâna Altfel“ este un proiect școlar inovator din care sportul nu trebuie să lipsească. Accesul doamnelor și domnișoarelor se va face la porțile 5 (Peluza Nord) și 11 (Tribuna a II-a), în timp ce copiii vor avea o poartă separată aflată în imediata vecinătate a porții 11” este anunţul Universităţii Craiova.