Ce a fost în teren, în derby-ul FCSB – Univ. Craiova, s-a văzut şi remiza (1-1) nemulţumeşte într-un fel ambele echipe. FCSB-ul, fiindcă a condus din primul minut prin golul lui Malcom Edjouma, la o lovitură de colţ, pe fondul unui marcaj relaxat, Craiova fiindcă „după croşeul în bărbie” prematur, nu s-a prăbuşit psihic şi a crezut până la fluierul final că poate întoarce rezultaul. Răbdarea bine controlată şi risipa de efort, neînsoţite însă şi de virtuţi tehnice deosebite, i-au fost răsplătite de golul bosniacului Kolic (min. 90) tot în urma unei lovituri de colţ. Interesantă simetrie. Şi puţin a lipsit, în prelungiri, ca Andrei Ivan să nu dea lovitura de graţie. Craiova a avut o posesie net superioară, un plus de prospeţime fizică, dar să admitem că aceste detalii nu mai înseamnă demult mare lucru. Interesantă mi s-a părut opinia fostului internaţional Ilie Dumitrescu, prezent în studioul DigiSport, care a transmis partida, la emisiunea Fotbal Club, dominată de „competenţa” lui Radu Naum, răvăşit ca de fiecare dată când Craiova lui Mihai Rotaru îi strică aşteptările. Şi Ilie Dumitrescu a spus aşa: „Geană a citit mai bine jocul. Schimbările făcute s-au dovedit mult mai inspirate decât cele ale roş-albaştrilor. Roguljic şi Kolic au decis jocul”. Comentarii fireşti ca după orice partidă cu încărcătură psihică reală, din campionat. Mi-a atras însă atenţia un detaliu, pe care nu se mai pune din păcate mare preţ, după ce „Geană” a făcut declaraţia obişnuită imediat după încheierea partidei, prin faptul că antrenorul craiovean vorbeşte coerent, convingător, limba română. Nu doar corect, ci nuanţat, precis, expresiv. N-am cunoştinţă cât e de cultivat, dar se informează, evaluează atent, construieşte ipoteze, caută explicaţii şi sensuri şi pe deasupra are virtutea de a asculta. Şi o fizionomie plăcută. Ambianţa fotbalului românesc nu crede în asemenea prestaţii. Încât minutul 91, sau după acesta, e o galerie de portrete mişcătoare, care nu seamănă cu nimic. Portretele nu mai sunt chipuri, ci un soi de semipreparate gata să evolueze în orice direcţie în funcţie de bucătăria conjuncturilor. „Geană”, nu pentru că este investiţia mea de încredere, cum am mai mărturisit-o, a gândit bine într-o tensiune inimaginabilă, şi remiza i se datorează în bună măsură.