“Brâncuşi, văzut prin ochii copiilor”, acţiune a Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Cornetti” Craiova, una de succes

0
373

Astăzi, într-un cadru festiv, la Centrul “Constantin Brâncuşi”, din incinta Muzeului de Artă Craiova, a avut loc deschiderea oficială a vernisajului “Brâncuşi, văzut prin ochii copiilor”. Manifestarea, organizată de Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Cornetti”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, s-a bucurat de un real succes, creaţiile elevilor de la “Cornetti” putând fi vizionate pe întreaga perioadă (13 – 19 februarie) dedicată naşterii, în urmă cu 147 de ani, a “Părintelui sculpturii moderne”.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii “Cornetti” din Craiova a inaugurat, astăzi, 13 februarie, vernisajul “Brâncuşi, văzut prin ochii copiilor”, la Centrul “Constantin Brâncuşi”. “Suntem la debutul manifestărilor dedicate lui Constantin Brâncuşi. Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Cornetti” şi-au expus lucrările, realizate prin propria lor viziune. Acestea pot fi admirate pe întreaga perioadă a manifestărilor dedicate lui Constantin Brâncuşi. Mulţumim Consiliului Judeţean Dolj pentru sprijinul acordat, şi Muzeului de Artă din Craiova, gazda noastră”, a precizat Andreea Croitoru, manager al Şcolii Populare de Arte şi Meserii “Cornetti”.

Lucrările copiilor, în centrul atenţiei, apreciate şi de autorităţi

În prim – plan au fost creaţiile copiilor, care erau expuse aproape peste tot în incinta Centrului “Brâncuşi”. “Transmit mesajul atât al meu, cât şi al Consiliului Judeţean Dolj. Este o adevărată bucurie să vedem aceste lucrări, realizate de copii de la Şcoala “Cornetti”, îndrumaţi de profesori foarte bine pregătiţi. Brâncuşi a fost al nostru, este al nostru , a fost preluat de întreg mapamondul. Este patrimoniu internaţional, dar, parcă, ne lipseşte ceva: nu ştim să-l punem în valoare pe Brâncuşi. Consiliul Judeţean Dolj încurajează cultura”, a menţionat Antonie Solomon, vicepreşedinte al CJ Dolj. Gazdă a manifestării, Emilian Ştefîrţă, director al Muzeului de Artă din Craiova, a ţinut să precizeze: “Şcoala “Cornetti” a început, astăzi, o sesiune foarte importantă, iar noi vom fi gazde primitoare pentru astfel de evenimente. Elevii şi profesorii lor de la această şcoală au realizat lucruri extraordinare”.