Fundaşul dreapta Ivan Martic se desparte de Universitatea Craiova, la o jumătate de an după revenirea sa în Bănie, şi va ajunge tot în Superligă, la Universitatea Cluj. Jucătorul de 32 de ani a bifat 14 prezenţe în acest sezon pentru gruparea din Bănie, în care a reuşit o pasă de gol. Ultimul meci în care Ivan Martic a evoluat pentru Universitatea Craiova este cel de la Ovidiu, cu Farul, în care a fost înlocuit la pauză de Eugen Neagoe.
Ivan Martic a mai jucat pentru Ştiinţa între 2017 şi 2020, iar în cariera sa a mai trecut pe la St. Gallen, Verona, Spezia, Rijeka, iar între cele două aventuri ale sale în Bănie a fost în lotul celor de la FC Sion. Martic va evolua sub formă de împrumut până la final de sezon sub Feleac, el mai având contract cu Universitatea până în 2024, urmând ca din vară să se încerce rezilierea acordului între el şi clubul din Bănie.
Paul Papp, Valerică Găman şi Bogdan Mitrea sunt alţi jucători de care Universitatea Craiova încearcă să se debaraseze în ultima zi de mercato, cei trei stoperi veterani fiind înştiinţaţi deja că-şi pot găsi alte echipe.