“FOC DE ARTIFICII”, a “explodat” în jud. Olt: aproape 1.800 de kg. de materiale pirotehnice, confiscate de poliţişti

0
252

În această dimineață, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul Slatina, la domiciliile unor persoane fizice. În urma controalelor, a fost confiscată o cantitate de aproximativ 1.800 de kg. de materiale pirotehnice.

Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul planului de acțiune „FOC DE ARTIFICII” și pentru  documentarea activității infracționale a două persoane, în vârstă de 38 și 47 de ani, bănuite de comiterea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Astfel, polițiștii au descoperit 7.860 de obiecte cu conținut pirotehnic, din categoriile F1, P1, F2 și F3, ce cântăresc aproximativ 1.800 de kilograme și valorează aproximativ 23.200 de lei. Întreaga cantitate a fost ridicată, pentru continuarea cercetărilor, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propusă soluția legală, prin unitatea de parchet competentă. Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.