S-a semnat , astăzi, contractul de avizare a lucrărilor de investiţii pentru reabilitarea Palatului Administrativ al judeţului Dolj

0
291

Astăzi , a fost semnat contractul pentru elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), necesară accesării fondurilor pentru realizarea obiectivului de investiții “Consolidare, reabilitare, modernizare și eficientizare energetică a cladirii Palatului Administrativ al județului Dolj, monument istoric de interes național”. Acordul a fost parafat  la Bucureşti.

Instituţia Prefectului Dolj vine, printr-un comunicat de presă, cu precizări în acest sens: ” Prefectul județului Dolj, Dan Diaconu, a semnat, astăzi,  la București, împreuna cu şeful serviciului juridic din cadrul Instituției Prefectului, Eugen Marinescu, contractul de prestări servicii cu reprezentantul firmei care a câștigat licitația pentru elaborarea DALI.  Contractul intră în vigoare astăzi, 21 Decembrie 2022, și are ca termen maxim pentru elaborarea Documentatiei de Avizare a Lucrarilor de Interventie DALI) 90 de zile calendaristice.  Valoarea contractului de prestări servicii semnat astăzi este de 819.910,00 lei cu TVA. Următorul pas după realizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții este realizarea Proiectului Tehnic (11 luni), după care vor începe efectiv lucrările de reabilitare. Contractul de finanțare pentru reabilitarea clădirii Palatului Administrativ al județului Dolj a fost semnat la finalul lunii Octombrie a acestui an și are o valoare de 34.829.973,13 fără TVA. Durata de implementate a proiectului este de 36 de luni. Finanțarea este asigurată din bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Se propune consolidarea şi punerea în valoare a acestui monument aflat în centrul istoric al Craiovei, Corpul C1 Palatul Administrativ – Prefectura Dolj, având în prezent funcțiuni specifice activităților administrative, fiind constituite din birouri, spații pentru arhivă, săli de ședințe și protocol. Clădirea Palatului Administrativ este una dintre cele mai reprezentative clădiri din Craiova. A fost construită între anii 1907-1913 de ingineri italieni, sub coordonarea arhitectului Petre Antonescu. În cei 109 ani de existență, Palatul Administrativ nu a beneficiat vreodată de lucrări de reabilitare”.

 

 

 

 

 ​