Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ anunţă proteste în toată ţara

0
334
 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ  va demara proteste de stradă în toată ţara, “ inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București”, dacă Executivul nu acordă personalului nedidactic sporul pentru condiții de muncă de care salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare beneficiază. FSLI anunță că primul protest va fi organizat mâine, 7 decembrie, când aproximativ 300 de membri de sindicat vor picheta Prefectura Județului Buzău.

Într-un comunicat remis Edupedu.ro, FSLI susține că “protestul are loc ca urmare a nemulțumirilor personalului nedidactic cu privire la neacordarea sporului pentru condiții de muncă, de care salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare beneficiază. Condamnăm pe această cale discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții, deși acest beneficiu este prevăzut de Legea 153/2017 care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, precum și de H.G. nr.569/2017 care aprobă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia în sectorul bugetar”. Liderul Federației, Simion Hăncescu, precizează că “neacordarea sporului pentru condiții de muncă reprezintă o nouă abatere a Guvernului României de la ceea ce înseamnă respectarea legilor în vigoare! Acesta este un gest de condamnat care provoacă o mare nedreptate colegilor noștri din sistemul de învățământ, ținând cont de faptul că în alte arii profesionale el este plătit. Întreg personalul din educație este solidar cu aceste acțiuni de protest și garantăm că vor avea loc astfel de mișcări de stradă în toată țara, inclusiv în București. Efortul bugetar este nesemnificativ, dacă ne gândim la veniturile extrem de mici pe care le au colegii noștri. În această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru familiile angajaților din educație, consider că membrii Executivului ar trebui să găsească soluții prin care să sprijine acești oameni, nu să-i conducă spre sărăcie extremă, excluziune socială și discriminare”.

Comunicatul integral al FSLI

“FSLI: Angajații din educație ies în stradă! Personalul nedidactic cere Guvernului dreptul la o viață decentă, prin aplicarea și respectarea legii! Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține protestul organizat miercuri, 7.12.2022, de Sindicatul Învățământului Preuniversitar ”Prof. I. Neacșu” Buzău, organizație reprezentativă a salariaților din învățământul buzoian. Aproximativ 300 de membri de sindicat vor picheta Prefectura Județului Buzău, începând cu ora 13.30. Protestul are loc ca urmare a nemulțumirilor personalului nedidactic cu privire la neacordarea sporului pentru condiții de muncă, de care salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare beneficiază. Condamnăm pe această cale discriminarea uriașă pe care o fac guvernanții, deși acest beneficiu este prevăzut de Legea 153/2017 care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, precum și de H.G. nr.569/2017 care aprobă Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia în sectorul bugetar. Acordarea sporului pentru condiții de muncă ar aduce, în aceste vremuri dificile din punct de vedere economic și social, un plus, oricum nesemnificativ, la veniturile extrem de mici ale colegilor noștri – personal nedidactic. Această situație se regăsește în întreaga țară și somăm Guvernul României să aplice legislația în vigoare, fără a face discriminări între salariații bugetari! În caz contrar, anunțăm că acțiunile de protest se vor extinde la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de decizie din București. Neacordarea sporului pentru condiții de muncă reprezintă o nouă abatere a Guvernului României de la ceea ce înseamnă respectarea legilor în vigoare! Acesta este un gest de condamnat care provoacă o mare nedreptate colegilor noștri din sistemul de învățământ, ținând cont de faptul că în alte arii profesionale el este plătit. Întreg personalul din educație este solidar cu aceste acțiuni de protest și garantăm că vor avea loc astfel de mișcări de stradă în toată țara, inclusiv în București. Efortul bugetar este nesemnificativ, dacă ne gândim la veniturile extrem de mici pe care le au colegii noștri. În această perioadă critică din punct de vedere financiar pentru familiile angajaților din educație, consider că membrii Executivului ar trebui să găsească soluții prin care să sprijine acești oameni, nu să-i conducă spre sărăcie extremă, excluziune socială și discriminare”,  se menţionează în comunicat.