Plicuri suspecte la Ambasada Ucrainei de la București

0
319

Poliţiştii de la DGPMB – Secţia 1 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, astăzi, în jurul orei 11,00, la sediul unei ambasade din Sectorul 1 au fost primite două plicuri cu conținut suspect. Serviciul Român de Informaţii a informat că este vorba despre Ambasada Ucrainei de la Bucureşti, iar plicurile au fost ridicate în vederea expertizării. “Echipele SRI s-au deplasat la Ambasada Ucrainei astăzi, în urma unui apel la 112, prin care s-a precizat că au fost primite mai multe plicuri suspecte. Pirotehniştii au demarat procedura standard pentru investigarea acestora. În urma controlului pirotehnic se va stabili dacă va fi nevoie ca acestea să fie ridicate şi transportate în siguranţă”, a precizat SRI. Colete însângerate conţinând ochi de animale au ajuns săptămâna trecută la ambasade ucrainene din mai multe ţări. Înainte de aceasta, o serie de scrisori-capcană au fost trimise mai multor instituţii din Spania, într-unul din cazuri un agent de securitate fiind rănit uşor.