Proiect Erasmus + , la Şcoala Profesională din Daneţi

0
978

În perioada 25.-30.09.2022 s-a desfășurat cea de-a patra  mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ ,,Butterfly Effect to Maths with STEM”, la Şcoala Profesională din Daneţi, judeţul Dolj.

Parteneriatul strategic pentru susținerea schimbului de bune practici în domeniul școlar, schimb interşcolar ,“Butterfly Effect to Maths with STEM,”, identificat cu numărul de referință 2020-1-LT01-KA229-077854_2, este un proiect european al cărui coordonator este unitatea școlară „Siauliu Medelyno progimnazija” din Lituania,  partener fiind și Școala Profesională Daneți din România, unitate școlară care a găzduit mobilitatea amintită, coordonator de proiect fiind prof. Simona Vărzaru. VIDEO ANALYSIS BASED STEM ACTIVITIES a fost titlul a activității la care au participat echipe de elevi și profesori din: Turcia (Cigli Borsa Istanbul Vocational and Technical Anatolian High School), Lituania (Siauliu Medelyno progimnazija), Letonia (Rigas 80 vidusskol), Portugalia (Esprominho) și Croația (OSNOVNA SKOLA FRA KAJE ADZICA).

Obiectivele de bază ale proiectului

Dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor; conectarea cunoștințelor elevilor în matematică cu situații practice din viața reală; rezolvarea problemelor matematice cu tehnologia; învățarea bazată pe proiecte în cadrul Stem (Știință, Tehnologie, Matematică, Inginerie); îmbunătățirea abilităților de învățare continuă a elevilor și profesorilor etc., sunt obiectivele acestui proiect. ” În cadrul mobilității care s-a desfășurat în școala noastră au avut loc activități care au contribuit la atingerea obiectivelor proiectului dar și vizite ale celor mai reprezentative obiective culturale și istorice din zonă. Așadar, în cadrul întâlnirii au avut loc activități în cadrul cărora elevii din cele șase ţări s-au familiarizat și au realizat activități bazate pe analiza video. În ultima zi a activității, participanții au primit certificate de participare la activitățile desfășurate la Daneți. Proiectul contribuie la creșterea prestigiului și a calității activităților instituțiilor din cadrul parteneriatului, precum și la promovarea acestora în context european, la creșterea calității formării inițiale pe care o oferă, facilitând contactul școlilor cu piața muncii europene”, a precizat prof. Ramona Diaconu, director al Şcolii Profesionale din Daneţi.