Beat la volan, a intrat cu autoturismul într-o turmă de oi şi capre

0
396

Ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 55 A, în afara localităţii Calafat, s-a produs un accident de circulaţie. Un şofer beat a intrat cu maşina într-o turmă de oi şi capre, omorând mai multe dintre ele.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că un bărbat de 35 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55 A, în afara localității Calafat, din direcția Poiana Mare-Calafat, a accidentat mai multe caprine și ovine, care traversau drumul public fiind însoţite de îngrijitori. În urma evenimentului rutier, nu au fost înregistrate victime omeneşti, dar, din păcate, a rezultat decesul mai multor animale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă.