O şcoală aproape bicentenară, o tradiţie, un Club

0
1405
Astăzi, într-un cadru generos, din punct de vedere cultural, istoric și educațional, și anume Muzeul Olteniei Craiova, a avut loc inaugurarea Clubului de cultură și civilizație anglo-americană „Regina Elisabeta a II-a”. Clubul își va desfășura activitatea sub cupola Colegiului Național „Carol I”, fiind coordonat de Catedra de limba engleză. Activitățile din cadrul Clubului se vor desfășura în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, European Examinations Center și Asociația pentru Promovarea Studiilor Anglo-americane „Our mutual friend”. Clubul are și un partener internațional, respectiv European Training Centre Copenhagen (ETCC) care conferă deschidere și operspectivă europeană.
Clubul a luat naștere la inițiativa catedrei de limba engleză de la Colegiul Național „Carol
I” și a fost validat prin votul Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Clubul se
adresează tuturor elevilor Colegiului Național „Carol I”, în special elevilor claselor bilingve și
intensive. Acesta vine ca o continuare a tradiției atât de fructuoase a numeroaselor societăți și cercuri de elevi, cluburi și reviste școlare, cenacluri care au funcționat de-a lungul vieții aproape bicentenare a Colegiului Național „Carol I”. Clubul constituie o completare firească a posibilităților și oportunităților oferite elevilor colegiului, nu numai de a comunica performant în limba engleză, ci și de a își lărgi sfera de cunoaștere a culturii și civilizației anglo-americane, accentuând, încă o dată, dimensiunea europeană a școlii, competitivitatea și înalta pregătire care definesc elevii și profesorii acestui prestigios colegiu. În cadrul Clubului, se vor desfășura activități cultural-artistice, cu precădere axate pe elemente de cultură și civilizație anglo-americană, precum și elemente care țin de istoria și cultura Colegiului Național „Carol I”. Aceste activități, la propunerea elevilor și profesorilor, vor fi găzduite de parteneri, respectiv Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, sau, într-un cadru informal, în aer liber sau diverse locuri care reflectă spiritul anglo-american. La toate aceste activități va participa și un grup de studenți de la Facultatea de Litere coordonați de doamna asistent universitar doctor Georgiana Reiss.
Asistenţă numeroasă la inaugurare
Coordonarea Clubului este realizată de către un elev, respectiv Mara Marinescu, elevă în
clasa a XI-a, care are, ca rol principal, coordonarea Clubului până la organizarea alegerilor, iar
coordonatorul general este un cadru didactic de limba engleză, respectiv prof. dr. Daniel
Leotescu, care este interimar, până la organizarea alegerilor. În cadrul evenimentului au luat cuvântul invitații, printre care , prof. Olivia Nicolae, inspector școlar pentru Limba engleză la Inspectoratul Școlar Județean Dolj și doamna asistent universitar doctor Georgiana Reiss, reprezentanta Facultății de Litere. Referitor la numele Clubului, domnul profesor dr. Daniel Leotescu, reprezentantul catedrei de limba engleză a precizat că „un club de Cultură și civilizație anglo-americană pe care, nu întâmplător, l-am botezat Elisabeta a II-a, de vreme ce Colegiul nostru poartă un nume regal, este firesc și posibil ca și clubul nostru să poarte un nume regal.” De asemenea, la inaugurare au participat membrii catedrei de Limba engleză, alte cadre didactice, precum și aproximativ 60 de elevi de la Colegiul Național „Carol I”. “Toate informațiile despre activitățile Clubului se vor posta pe pagina de Facebook și
Instagram, precum și pe site-ul oficial al Colegiului Național „Carol I”, a mai spus Daniel Leotescu.