Bijuterii, îmbrăcăminte, cosmetice de peste 320.000 lei – confiscate de polițiști

0
413

În noaptea de 6 spre 7 octombrie a.c., polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dolj, cu sprijinul colegilor din cadrul Biroului Rutier Craiova, au desfășurat, în județul Dolj, o acțiune pentru prevenirea contrabandei cu metale prețioase. În urma activităților desfășurate, au fost constatate zece infracțiuni.

Polițiștii au descoperit și ridicat 900 grame aur, 20 grame argint, 763 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și cosmetice, valoarea totală a bunurilor confiscate fiind de peste 320.000 lei.

În baza datelor şi informațiilor deținute, oamenii legii au oprit în trafic, la intrarea în Craiova, un autocar aparținând unei societăți care efectuează transport de  persoane pe ruta Istanbul-Arad.

Cu ocazia controlului efectuat asupra pasagerilor şi a bagajelor acestora, polițiștii au descoperit bunuri care ar fi fost introduse în țară prin sustragerea de la controlul vamal. Asupra unei persoane au fost identificate 77 produse cosmetice, articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, toate purtând însemnele şi inscripțiile unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au putut prezenta documente de originalitate sau autenticitate, precum și cantitatea de aproximativ 560 grame de aur. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de  contrabandă și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.