Irene Papas a încetat din viață

0
397

Legendara actriță greacă Irene Papas, celebră pentru rolurile jucate în peste 70 de filme, printre care ”Tunurile din Navarone” și ”Zorba grecul”, „Z” a încetat din viață miercuri, la vârsta de 96 de ani, a anunțat Ministerul Culturii din Grecia, citat de publicația Kathimerini și de G4 Media.

În lunga sa carieră, de 50 de ani, a fost considerată un simbol prin excelență al frumuseții grecești și o adevărată ambasadoare a culturii mediteraneene în lume, cu roluri feminine puternice în teatru și cinema.

Papas, născută Irene Lelekou, s-a născut la 3 septembrie 1926 în satul Chiliomodi, lângă orașul Corint, Grecia. Familia ei s-a mutat la Atena când avea șapte ani, și a urmat cursurile Școlii Regale de Artă Dramatică din Atena.

Și-a început cariera de actriță în Grecia în teatru, înainte de a trece la film în 1951. Primul ei rol a fost în filmul lui Nikos Tsiforos „Îngeri căzuți” (1948), dar interpretarea rolurilor principale din „Antigona” (1961), de George Tzavellas, și „Electra” (1962), de Michael Kacoyannis, i-a adus aprecierea criticilor.

În 1961, Papas a jucat în „Tunurile din Navarone”, în regia lui J. Lee Thompson, iar în 1964 în „Zorba grecul” de Kacoyannis, alături de Anthony Quinn, ceea ce i-a adus celebritatea mondială. Una dintre ultimele sale apariții în film a fost în Captain Corelli’s Mandolin, în 2001.

Papas vorbea fluent și limba italiană. Opoziția sa față de dictatura militară din Grecia (1967-1974) a trimis-o, alături de alți artiști, în exil în Italia și la New York. S-a întors după ce junta militară a căzut.

În 1995, a primit distincția de Comandor al Ordinului Phoenix din partea președintelui grec de atunci, Kostis Stefanopoulos.